Fără categorie

Comunicat de pres – RATB

La iniţiativa conducerii Regiei Autonome de Transport Bucureşti, în această săptămână, a avut loc o şedinţă la care au participat primarii localităţilor din judeţul Ilfov, unde RATB desfăşoară activitate de transport.

Pentru creşterea gradului de siguranţă şi confort a călătorilor, pe traseele preorăşeneşti, directorul general RATB, Adrian Criţ, a propus înlocuirea autobuzelor cu grad de uzură avansat cu autobuze Mercedes.

Propunerea a fost acceptată de majoritatea primarilor prezenţi la întâlnire.

Astfel, pe măsură ce vor fi semnate actele adiţionale la contractele de transport, începând de săptămâna viitoare, în localităţile Chitila, Mogoşoaia, Otopeni şi Bragadiru, vor circula autobuze Mercedes.

‘Am luat această iniţiativă, venind în sprijinul cetăţenilor din judeţul Ilfov şi a bucureştenilor care îşi au locul de muncă în aceste localităţi, pentru ca toţi călătorii RATB să poată beneficia astfel de un transport civilizat, cu vehicule moderne, care asigură condiţii optime de confort şi s…

La iniţiativa conducerii Regiei Autonome de Transport Bucureşti, în această săptămână, a avut loc o şedinţă la care au participat primarii localităţilor din judeţul Ilfov, unde RATB desfăşoară activitate de transport.

Pentru creşterea gradului de siguranţă şi confort a călătorilor, pe traseele preorăşeneşti, directorul general RATB, Adrian Criţ, a propus înlocuirea autobuzelor cu grad de uzură avansat cu autobuze Mercedes.

Propunerea a fost acceptată de majoritatea primarilor prezenţi la întâlnire.

Astfel, pe măsură ce vor fi semnate actele adiţionale la contractele de transport, începând de săptămâna viitoare, în localităţile Chitila, Mogoşoaia, Otopeni şi Bragadiru, vor circula autobuze Mercedes.

‘Am luat această iniţiativă, venind în sprijinul cetăţenilor din judeţul Ilfov şi a bucureştenilor care îşi au locul de muncă în aceste localităţi, pentru ca toţi călătorii RATB să poată beneficia astfel de un transport civilizat, cu vehicule moderne, care asigură condiţii optime de confort şi siguranţă’, declară Adrian Criţ, directorul general al RATB.

Serviciul Relaţii Publice

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top