Comisia Europeană a lansat, în luna ianuarie, patru documente de sinteză referitoare la Perspectivele politicilor agricole, în care este prezentată evoluţia Politicii Agricole Comune (PAC) din 1992 până în prezent, fiind abordate totodată şi perspectivele PAC.
În primul din cele patru documente de sinteză referitoare la Perspectivele politicilor agricole, intitulat PAC în perspectivă: de la intervenţia pe piaţă la inovarea politicii, se arată că Politica Agricolă Comună continuă să evolueze, Comisia (COM) exprimând necesitatea menţinerii caracterului „comun” al PAC, şi pe viitor.
COM consideră că o politică comună asigură agriculturii din UE un echilibru teritorial şi de mediu, riscul fiind, în lipsa unei astfel de politici, ca producţia agricolă să fie realizată într-o manieră dezechilibrată.
Documentul Comisiei arată că în viitor, trebuie luată în calcul importanţa inter-conexiunii între cele trei dimensiuni ale PAC- măsuri de piaţă, plăţi directe şi dezvoltare rurală,…
Comisia Europeană a lansat, în luna ianuarie, patru documente de sinteză referitoare la Perspectivele politicilor agricole, în care este prezentată evoluţia Politicii Agricole Comune (PAC) din 1992 până în prezent, fiind abordate totodată şi perspectivele PAC.
În primul din cele patru documente de sinteză referitoare la Perspectivele politicilor agricole, intitulat PAC în perspectivă: de la intervenţia pe piaţă la inovarea politicii, se arată că Politica Agricolă Comună continuă să evolueze, Comisia (COM) exprimând necesitatea menţinerii caracterului „comun” al PAC, şi pe viitor.
COM consideră că o politică comună asigură agriculturii din UE un echilibru teritorial şi de mediu, riscul fiind, în lipsa unei astfel de politici, ca producţia agricolă să fie realizată într-o manieră dezechilibrată.
Documentul Comisiei arată că în viitor, trebuie luată în calcul importanţa inter-conexiunii între cele trei dimensiuni ale PAC- măsuri de piaţă, plăţi directe şi dezvoltare rurală, având în vedere că niciuna din acestea nu este o politică de sine stătătoare. Plăţile directe reprezintă veniturile de bază ale agricultorilor din Europa, iar măsurile pe piaţă asigură un preţ garantat pentru anumite produse agricole. Schimbarea uneia din aceste două dimensiuni, fără contrabanlansarea celeilalte, ar afecta nivelul veniturilor globale ale producătorilor.
În documentul prezentat, Comisia menţionează că dezbaterile privind viitorul PAC se vor axa pe trei întrebări esenţiale:
- 1) Cum putem ajusta Schema de plată unică, astfel încât aceasta să fie percepută ca fiind mai echitabilă, păstrând în acelaşi timp plăţile ca sprijin pentru veniturile de bază şi garanţie pentru furnizarea de bunuri publice?
- 2) Cum vom gestiona în viitor crizele de pe piaţă? Cum ne asigurăm că intervenţia este folosită ca o plasă de siguranţă? E nevoie de un nou instrument pentru a contribui la stabilitatea veniturilor agricultorilor?
- 3) Cum putem creşte eficienţa politicii dezvoltării rurale, asigurând în acelaşi timp un echilibru între susţinerea competitivităţii crescute, preocupările legate de mediu, şi provocările economiei rurale? Cum putem aborda cel mai bine preocupările legate de schimbările climatice?
Celelalte trei documente de sinteză, lansate joi, 13 ianuarie, de către COM, analizează PAC şi viitorul acestuia din perspectiva plăţilor directe, a măsurilor pe piaţă şi, respectiv a politicii de dezvoltare rurală.
Mai multe detalii privind documentele de sinteză lansate de COM găsiţi aici
Departamentul pentru Afaceri Europene
