Comisia Europeană a lansat joi, 7 aprilie, o consultare publică privind revizuirea orientărilor europene privind finanţarea aeroporturilor şi ajutorul la înfiinţare pentru companiile aeriene cu plecare de pe aeroporturi regionale.
În 1994, Comisia (COM) a adoptat Orientările privind aplicarea articolelor 92 şi 93 din Tratatul CE şi a articolului 61 din Acordul privind Spaţiul Economic European la ajutoarele de stat în sectorul aviaţiei, în contextul liberalizării pieţei serviciilor de transport aerian şi în vederea asigurării unor condiţii de egalitate pentru transportatorii aerieni.
Ulterior, în 2005, Comisia Europeană a adoptat Orientările comunitare privind finanţarea aeroporturilor şi ajutorul la înfiinţare pentru companiile aeriene cu plecare de pe aeroporturi regionale, care stabileau norme privind aprobarea finanţării publice a aeroporturilor şi a companiilor aeriene, în temeiul legislaţiei UE privind ajutorul de stat.
Potrivit Comisiei Europene, scopul …

Potrivit Comisiei Europene, scopul consultării este de colecta punctele de vedere şi observaţiile statelor membre, instituţiilor, cetăţenilor şi altor părţi interesate cu privire la aplicarea orientărilor din 1994 şi 2005 privind sectorul aviaţiei, precum şi comentarii sau propuneri în ceea ce priveşte finanţarea publică a aeroporturilor şi a companiilor aeriene.
Consultarea este limitată, în principiu, la domeniul de aplicare actual al orientărilor din 1994 şi 2005 privind sectorul aviaţiei, dar, cu toate acestea, COM anunţă că serviciile sale sunt pregătite să examineze orice alte chestiuni care pot fi relevante în ceea ce priveşte ajutoarele de stat din acest sector.
Statele membre şi celelalte părţi interesate sunt invitate să răspundă la un chestionar amplu, care însumează aproximativ 80 de întrebări, până la data de 7 iunie.
Răspunsurile pot fi formulate în oricare dintre limbile oficiale ale UE şi transmise către Comisia Europeană, fie în scris la adresa: DG COMP, Unitatea F-2, B-1049 Bruxelles, fie prin e-mail, la adresa: [email protected], cu indicarea referinţei consultării „HT-2635 Revision of Aviation Guidelines”.
Comisia va analiza cu atenţie rezultatul consultării înainte de a decide în ce măsură sunt necesare modificări ale normelor actuale şi, dacă este cazul, va prezenta o propunere de orientări revizuite privind sectorul aviaţiei.
Mai multe detalii privind consultarea lansată de COM găsiţi aici.
Departamentul pentru Afaceri Europene