Fără categorie

Comisia Europeană a aprobat cererea Spaniei de a restricţiona temporar piaţa muncii pentru români

Comisia Europeană a anunţat, la 11 august, că Spania poate restricţiona piaţa forţei de muncă pentru cetăţenii români până la sfârşitul anului 2012. Solicitarea Spaniei a venit ca urmare a unor perturbări grave pe piaţa spaniolă a muncii, generate de criza economică.

În luna iunie 2011, Spania avea cel mai ridicat nivel al şomajului din Uniunea Europeană, de 21%, în condiţiile în care media pentru UE era de 9,4%, iar în zona euro de 9,9%.

Şomajul a fost cauzat de o scădere a PIB-ului de -3,9% între 2008 şi 2010. În primul trimestru al anului 2011, PIB-ul a crescut cu doar 0,3%, în raport cu trimestrul anterior, în condiţiile în care media UE pentru aceeaşi perioadă a fost de 0,8%.

Potrivit deciziei Comisiei Europene, restricţiile pe care Spania le va impune lucrătorilor români se vor aplica pentru toate activităţile şi în toate regiunile acestei ţări, dar ele nu îi vor afecta pe cetăţenii români care lucrează deja în Spania.

De altfel, o analiză efectuată de …

De altfel, o analiză efectuată de Comisie a arătat că 30% dintre cetăţenii români din Spania sunt şomeri. Statisticile mai arată că 191.400 de cetăţeni români care au lucrat în Spania au fost şomeri în primul trimestru al anului 2011, acesta fiind numărul de şomeri cel mai ridicat după cel al resortisanţilor spanioli, iar numărul angajaţilor români a scăzut în aceeaşi perioadă de timp cu 24%.

De precizat că între 1 ianuarie 2006 şi 1 ianuarie 2010, numărul resortisanţilor români cu reşedinţa permanentă în Spania a crescut de la 388.000 la 823.000.

Libera circulaţie a forţei de muncă a avut, însă, în general, un impact pozitiv la nivelul economiilor europene, ducând la creşterea economică a ţărilor destinatare. Potrivit unor estimări recente, între 2004 şi 2009 impactul pe termen lung al fluxurilor de populaţie asupra PIB-ului UE-15 s-a concretizat printr-un supliment de 0,9 %.            Situaţia din Spania va fi îndeaproape monitorizată de Comisia Europeană, care îşi va putea oricând revoca sau modifica decizia, dacă va considera necesar.

După ce Comisia va informa mai departe Consiliul în legătură cu decizia luată, orice stat membru poate solicita Consiliului, în termen de două săptămâni, anularea sau modificarea acestei decizii.

La 28 iulie 2011, Spania a invocat clauza de salvgardare în ceea ce priveşte restricţionarea accesului lucrătorilor români pe piaţa muncii spaniolă, motivând problemele grave apărute pe această piaţă. Este pentru prima dată când clauza de salvgardare a fost invocată în domeniul liberei circulaţii a lucrătorilor.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top