Consiliul Județean Constanța va aloca fonduri pentru repararea unor drumuri afectate de ploile abundente din ultima perioadă, dar și pentru montarea unor limitatoare de viteză sau intervenția pe unele artere pietruite care constituie un pericol la adresa circulației rutiere.
Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanța a solicitat Consiliului Județean alocarea a 500.000 de lei pentru efectuarea unor lucrări urgente la nivelul infrastructurii rutiere.
Este vorba, în primul rând, de suma de 360.000 de lei pentru repararea drumurilor afectate de ploile abundente, pe unele apărând mai multe puncte periculoase ce constau în surpări de acostamente și taluzuri ce pun în pericol stabilitatea sistemului rutier și siguranța circulației, se arată în solicitarea RAJDP Constanța, semnată de administratorul Lucian Lungoci.
De asemenea, primăria comunei Corbu a solicitat montarea unor limitatoare de viteză pe DJ 226. O comisie a CJC și RAJDP a constatat că pe acest drum se impune montarea a șase limitatoare de viteză, fapt pentru care este solicitată de la Consiliul Județean suma de 40.000 de lei , cheltuială care nu era prevăzută în „Programul cu obiectivele și lucrările de drumuri și poduri pe anul 2018”.
O altă cheltuială, de 100.000 de lei, este necesară pentru repararea drumului dintre Târgușor și Nicolae Bălcescu (DJ225) care în momentul de față este aproape impracticabil. Solicitarea primăriei Târgușor, făcută în acest sens, a fost verificată de o comisie județeană care a constatat că „drumul aflat la stadiul de piatră prezintă degradări majore, cedări de fundație, gropi, care creează pericole pentru siguranța circulației și necesită intervenție rapidă pentru aducerea lui la starea tehnică inițială.”
Pentru alocarea celor 500.000 de lei necesari pentru efectuarea acestor intervenții urgente, RAJDP propune Consiliului Județean Constanța luarea sumei din fondul asigurat proiectului DJ 393 Arsa – DJ391 — Albeşti — Coroana, deoarece pentru această lucrare se vor demara servicii de cadastrare, expertize tehnice, documentații tehnice (SF+PT) pe anul 2018, iar cheltuielile aferente acestor servicii vor fi suportate din Anexa B – „Programul cu obiectivele şi lucrările aferente programelor judeţene pe anul 2018”.
