“Aqua Challenge Mamaia” tocmai s-a încheiat, bifând a doisprezecea ediție, ce s-a desfășurat pe Plaja Zoom din Mamaia. Aqua Challenge – primul maraton de natație în mare din România – este o competiție de masă care se adresează atât înotătorilor amatori, cât și celor de elită (de performanță). Probele de concurs sunt structurate în funcție de vârsta și nivel de pregătire astfel – proba copiilor (200 m), proba super scurtă (500 m), proba scurtă (1500 m) și proba lungă (5000 m).
„În plus, ne face deosebita plăcere ca Federația Română de Natație și Pentatlon Modern să organizeze „Campionatul Național de Open Water – ediția III” în cadrul AquaChallenge 2023”, spun organizatorii.
Clubul Sportiv Medgidia a fost reprezentat la acest eveniment de sportivii: Andrei Ioniță și Cristian Gurău, care au înotat. Andrei a intrat în cursa de 5000 de metri unde a obținut locul 2 la categorie din 58 de sportivi participanți. Cristian a luat startul în cursa de 1500 de metri, obținând locul 5 la categorie din 104 sportivi participanți.
Ambii sportivi și-au depășit timpii de anul trecut, fiind foarte motivați să fie la înălțime și să nu piardă nicio competiție de așa anvergură. Pentru ei urmează pe 23 septembrie “Triathlon Hero Mamaia”. Felicitări, băieți!”, au transmis reprezentanții Clubului Sportiv Medgidia.
