
© Uniunea Europeană 2011
Cu ocazia reuniunii din 12 septembrie, Herman Van Rompuy, președintele Consiliului European, și Donald Tusk, prim-ministrul Poloniei, au salutat progresele înregistrate în cursul președinției poloneze referitoare la pachetul privind guvernanța economică și la perspectiva ajungerii la un acord cu Parlamentul European în viitorul apropiat.
„Ne confruntăm cu o perioadă dificilă”, a spus Herman Van Rompuy, „și acest nou set de norme și proceduri, care au fost discutate în cadrul grupului operativ anul trecut, și care au fost ulterior transpuse în legislație, reprezintă un pas foarte important în cadrul procesului de consolidare a supravegherii macroeconomice și a disciplinei fiscale.”
Prim-ministrul Tusk a declarat: „Principala noastră sarcină în acest moment – în colaborare cu președintele Consiliului European, Comisia Europeană și Parlamentul European – este de a depune eforturi în vederea adoptăr…

© Uniunea Europeană 2011
Cu ocazia reuniunii din 12 septembrie, Herman Van Rompuy, președintele Consiliului European, și Donald Tusk, prim-ministrul Poloniei, au salutat progresele înregistrate în cursul președinției poloneze referitoare la pachetul privind guvernanța economică și la perspectiva ajungerii la un acord cu Parlamentul European în viitorul apropiat.
„Ne confruntăm cu o perioadă dificilă”, a spus Herman Van Rompuy, „și acest nou set de norme și proceduri, care au fost discutate în cadrul grupului operativ anul trecut, și care au fost ulterior transpuse în legislație, reprezintă un pas foarte important în cadrul procesului de consolidare a supravegherii macroeconomice și a disciplinei fiscale.”
Prim-ministrul Tusk a declarat: „Principala noastră sarcină în acest moment – în colaborare cu președintele Consiliului European, Comisia Europeană și Parlamentul European – este de a depune eforturi în vederea adoptării, deja în luna septembrie, a tuturor regulamentelor necesare pentru guvernanța economică, așa-numitul «pachet de șase propuneri».”
„Pachetul de șase propuneri” se referă la șase acte legislative destinate consolidării guvernanței economice în UE. Patru propuneri se referă la chestiuni fiscale, inclusiv la o reformă a Pactului de stabilitate și de creștere al UE, în timp ce două regulamente noi au ca obiect identificarea și abordarea eficientă a dezechilibrelor economice din cadrul UE și din zona euro.
Informații suplimentare:
Declarația președintelui Van Rompuy
Comunicatul de presă al președinției poloneze
