România, reprezentată de Uniunea Democrată Tătară (UDT), a câștigat două medalii de aur la Cupa Mondială de Alpagut din Bursa-Turcia, ce s-a desfăşurat în perioada 10-13 iunie 2022.
România a obținut medalia de aur la Batur și la Gurshag prin Tănase George Alexandru.
“Ne întoarcem cu o experiență frumoasă de la Cupa Mondială de Alpagut, unde au participat aproximativ 500 de sportivi din 20 de ţări. Felicităm întreaga echipă pentru organizare şi urăm domnului președinte Kutsan Bayat succes în continuare!”, au transmis reprezentanții UDT.
Alpagut este format din 2 cuvinte: alp, care înseamnă luptător, războinic, viteaz, curajos etc și gut sau kut, care este prescurtarea de la kutsal, adică sfânt, sacru. Astfel putem spune că alpagut este războinicul dreptății sau războinicul lumii.
Cele 5 sisteme în care se luptă sportivii au încărcătură istorică, iar reprezentanții României au participat în două dintre ele: Batur și Gurshag.
Cuvântul batîr există în toate dialectele limbii turcice și înseamnă voinic, neînfricat, curajos etc și este un sistem de luptă mixt care îmbină lupta de Kureș cu loviturile și chiar cu o continuare la sol.
Sistemul Gurshag presupune doar Kureș, fără contact, dar cu o continuare la sol unde fixările nu se punctează, și începe cu o priză fixă cu o mână pe centură și una în aer. Dacă cineva “rupe” priza în primele 5 secunde primește avertisment. După 5 secunde priza este liberă. Luxările pe mână și sufocările pot determina adversarul să renunțe la luptă.
