Pentru înlocuirea unui tronson din conducta principală de alimentare cu
apă din municipiul Constanța, cu diametrul de 450 mm, de pe bulevardul Aurel
Vlaicu, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile marți,
27 septembrie 2016, în intervalul 09,30 – 17,00.
Vor fi afectați de lipsa apei potabile consumatorii din cartierele Tomis
Plus și Palazu Mare, dar și agentii economici din zonă: Carrefour, Selgros,
Dedeman, Peco OMV, Depozitul farmaceutic, reprezentanțele Renault și
Skoda.
