Actualitate

Ateliere de creație la Muzeul de Artă Constanța – explorare, expresie și sensibilitate artistică

În lunile februarie și martie, Muzeul de Artă Constanța a găzduit o serie de ateliere dedicate creativității, adresate atât copiilor, cât și adulților, oferind participanților ocazia de a explora tehnici artistice variate și de a-și dezvolta expresia personală.

Ateliere de bijuterie – 7 și 14 februarie

Într-un cadru deschis și relaxat, participanții au descoperit universul bijuteriei ca formă de expresie artistică. Aceștia au experimentat cu forme, volume și materiale diverse, învățând să transforme ideile în obiecte unice, încărcate de semnificație personală. Bijuteria a fost abordată nu doar ca accesoriu, ci ca mijloc de comunicare vizuală, fiecare piesă reflectând sensibilitatea și viziunea creatorului.

Atelierele au fost coordonate de State Daniel, cu sprijinul Ramonei Popescu și al Ralucăi Necula.

Atelier – Interpretare după natură statică – 7 martie

Copiii au participat la un exercițiu artistic dedicat dezvoltării capacității de observație și înțelegerii relațiilor dintre forme, proporții și lumină. Pornind de la o compoziție alcătuită din obiecte variate, aceștia au analizat structura elementelor și modul în care lumina modelează suprafețele, fiind încurajați să își păstreze libertatea de interpretare plastică.

Activitatea a oferit ocazia exersării tehnicilor de lucru și a transpunerii observației directe într-o expresie personală, contribuind la dezvoltarea sensibilității artistice.

Atelierul a fost coordonat de Ramona Popescu și Raluca Sandu-Necula.

Înscrieri și detalii

📧 [email protected] (menționați în email: „atelier copii”)

📅 În fiecare sâmbătă, de la ora 11:00, are loc atelierul de creație pentru copii. 💰 Taxă participare: 60 lei 🧰 Materialele sunt incluse

Toate atelierele au fost realizate cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Dezvaluiri.Ro is established in 2005

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top