Acum doi ani, a fost anul lunii albastre. Acum, după ultimele semne, este anul balenei albastre. După ce vor termina de citit acest text, toți cititorii mei adolescenți își vor lipi un leucoplast pe obrazul stâng și se vor arunca în cap de pe o navetă de bere galbenă. Merge și verde, dacă galbenă nu găsiți…
Evident, după ce au citit frazele de mai sus, toți cititorii mei adolescenți fie și-au zis „Tipu’ e cu capu’”, fie s-au prăpădit. De râs.
Campaniile Poliției Române – așa cum demonstrează statisticile – generează mii de infracțiuni. Să urmeze și un val de sinucideri, generate de campaniile mass-media?
Un articol de Răzvan PETRE
Acum vreo două săptămâni am citit o poveste haioasă, demnă de un mit urban. Un flăcău – parcă era dintr-un oraș mic din Transilvania – avea nevoie de bani. Așa că a sunat un batrânel ca să îi spuna ca fiul lui a făcut accident și că e nevoie de mulți bani ca să fie rezolvată problema. Băiatul a format un număr de fix la întâmplare, mergând pe presupunerea că „numai moșii mai au fix în ziua de azi”. Presupunerea lui a fost doar parțial corectă, în sensul în care, în ziua de azi, mai au fix doar bătrâneii… și instituțiile publice.
Spre ghinionul lui, numărul format era cel al secției de poliție din localitate. La telefon a răspuns ofițerul de serviciu, care a intrat în jocul băiatului și a fost de acord să livreze banii. Pentru ca tragicomedia să fie completă, mai trebuie menționat că Bulă al nostru i-a cerut „moșului” să lase plicul cu bani lângă un stâlp, într-o zonă publică, aflată peste drum de sediul poliției. Deghizat în bătrânel, plutonierul-căpșună căruia îi pusese Dumnezeul Promovării mâna în cap a lăsat plicul la stâlp, apoi a așteptat pitit în secție, ca tânărul să vină și să îl ridice. Spre oroarea lui, Bulă nu a venit per pedes, ci cu mașina condusă de un prieten. Polițistul care doar ce scăpase infractorul a sunat un prieten. A urmat, bineînțeles, o urmărire ca în filme (cu proști), terminată când filtrul poliției a oprit mașina respectivă, câțiva kilometri mai la vale.
La ora la care scriu rândurile astea, probabil că polițistul-minune încă se mai felicită în oglindă: „Bravo, Gogule, ești un erou! Dacă nu ai fi fost tu, sute de bătrânei amărâți ar fi fost escrocați de ultimii bani de îngropăciune de acest infractor fără scrupule!” În timpul acesta, escrocul de ocazie își așteaptă în arest procesul. Va fi condamnat la ani buni de temniță, dar nu va avea ocazia să o cunoască mai îndeaproape pe Valentina Pelinel – ca Borcea, sau să muncească la spart semințe în Academia Hagi – ca Becali, sau să scrie cărți de colorat pe care comisia penitenciarului Poarta Albă să le considere „opere științifice” – ca mulți alți deținuți cu ștaif.
România a ajuns să ajuns să aibă numai pușcării suprapopulate și pentru că judecătorii români dau aiurea pedepse mult prea mari, în orice caz cam de două ori peste media europeană. Băiatul din povestea de mai sus va fi condamnat în mod cert la închisoare pentru înșelătorie, deși crima cea mai gravă de care ar trebui acuzat este aceea de… prostie – faptă care nu e inclusă în sfera penală. Adevărații șarlatani, care au patentat metoda „Accidentul”, știu că trebuie să ai un minim de cunoștințe privind potențiala victimă. De cele mai multe ori, acestă înșelătorie este asociată unui furt de identitate – infractorul pune mâna pe agenda telefonică și pe alte date ale unei persoane, apoi îi apelează pe toți cunoscuții din agendă, pozând fie în rolul celui a cărui identitate și-a asumă în fals, fie în rolul unui terț care reprezintă pe acestă persoană. Niciun șarlatan adevărat nu sună la întâmplare, cu riscul ca persoana ce răspunde la telefon să îl întrebe „Dacă ești fiul meu, atunci ia zi-mi cum te cheamă, că eu n-am niciun băiat!” Pentru ca metoda să dea roade, mai e nevoie și de accesul la un cont de bancă furat, sau de complicitatea unor lucrători bancari.
E evident așadar că amărâtul din povestea asta nu e un infractor profesionist, ci un tăntălău pe care nu îl duce capul nici până la colțul străzii, care a auzit și el de „metoda Accidentul” și de faptul că bătrâneii pun botul. De unde a auzit? – Simplu: Din presă. Care presă a preluat comunicatele Poliției Române. De altfel, poliția a desfășurat ani de zile o amplă campanie de informare privind „metoda Accidentul”. În aceeași perioadă, așa cum arătam într-un articol publicat recent, numărul tentativelor (reușite și nereușite) de înșelătorie prin această metodă a crescut exploziv. Practic, Poliția Română, cu ajutorul involuntar al presei, a creat în doar doi ani o promoție de circa 10.000 infractori – majoritatea ageamii ca tipul din povestea de mai sus – care nu mai comiseseră în viața lor decât cel mult un furtișag din magazin sau o tulburare a liniștii publice.
…și la fel riscăm acum să facem cu Balena Albastră, transformând o problemă minoră sau inexistentă, în ditamai monstrul. Deja, M.A.I. și Presa și-au dat mâna în mod diabolic, răspândind zvonuri ridicole și dând rang de amenințare națională unei povești de adormit zânele. După ce s-au chinuit vreo două săptămâni, jurnaliștii de știri copy/paste au reușit în sfârșit să găsească o potențială primă victimă în România – un copil de 11 ani, spânzurat. Săptămâna asta, a fost găsită o altă „primă victimă din România” – un adolescent, fiu al unui ofițer SRI, ucis prin înjunghiere. Anterior, moartea sa era anchetată ca omucidere. În lipsă de suspecți, acum se consideră că a fost ucis de Balena Albastră…
În 29 martie, ministra în blugi de la Interne a glăsuit, în replică: „Recomandarea mea foarte fermă este ca părinții și educatorii să se concentreze și să supravegheze foarte atent comportamentul elevilor și copiilor noștri!” Efectul de bulgăre de zăpadă s-a produs instant – acum că știrile aberante despre Balena Albastră sunt credibilizate de ditai ministrul de interne: În aceeași zi, niște educatori au turnat la poliție un cârd de copii care au ajuns la școală zgâriați pe brațe. Ce-i drept, nu prea aveau nicio forma zgârieturile, dar așa au auzit educatorii respectivi că se manifestă „Jocul” Balena Albastră…
Până la urmă, ce e toată această nebunie? La origini, nu prea e nimic, pur și simplu pentru că „jocul Balena Albastră” nu există. Povestea a pornit de la un băiat de 24 de ani, teribilist și cam plecat cu pluta, care era unul din administratorii unui grup dedicat tinerilor depresivi, de pe reteaua de socializare VK (una din cele două clone rusești ale rețelei Facebook). „Administrator” a devenit – grație telefonului fără fir – „curator”, „sinucigașii” au devenit „victime”, iar „grupul de discuții” – „joc”.
Povestea a fost răspândită în Europa (inclusiv în România) de câteva articole din Daily Mail și The Sun, tabloide britanice care sunt sursa nr.1 și nr.2 a pseudojurnaliștilor copy/paste din presa românească. Și care sunt cunoscute ca principale guri de vărsare pentru zvonurile alarmiste pornite în Rusia, de genul: „Urmează cea mai rece iarnă din ultimii opt mii de ani”. Dacă ați ști că singura sursă a articolelor din presa engleză este un articol din Novaya Gazeta, ați mai da crezare poveștii? Probabil că nu… La momentul acesta, sunt două variante de lucru – fie rușii au aruncat un zvon să vadă cât de departe se rostogolește, fie jurnaliștii de la Novaya nu aveau cu ce umple o pagina, au inventat o poveste, și acum se prăpădesc de râs văzând câți proști au pus botul.
Până la acest moment, așa cum notau și jurnaliștii englezi, nu este demonstrată nicio legătură între sinuciderile despre care se vorbește în articol și grupul respectiv de pe VK. Poliția rusă anchetează trei cazuri de presupusă instigare la sinucidere, din cele 130 de sinucideri puse pe seama „jocului”, și cam atât. Singura dovadă privind jocul, regulile și efectul lor asupra adolescenților este mărturia tipului de 24 de ani. Iar faptul în sine că există 130 de sinucideri nu înseamnă nimic – căci Rusia e capitala europeană a suicidului, cu o rată dublă față de următoarea clasată. Rușii se omoară pe capete, încă dinainte să se nască acest Nu-știu-cum-ukin și „jocul” lui. Ca să spunem lucrurilor pe nume, Balena Albastră – ca joc ce curmă viețile unor copii – pur și simplu nu există. E doar o invenție a presei.
În România, aventura Balenei Albastre se sprijină pe trei piloni. Mai întâi, e vorba de lipsa de scrupule a presei. Nu contează că e vorba de mici pagini de nișă sau de mari organe de presă de Partid sau de Sistem – toată lumea are nevoie de rating ca de aer, iar asta face ca limita bunului simț să se dizolve. Nu mai departe de 28 februarie 2017, Antena 1 a fost amendată de CNA pentru propagarea de informații false în legătură cu „Ambulanța neagră care răpește copii pentru organe”. Înainte de asta, a mai fost pe piață „bolnavul de SIDA care înțeapă tinerii din discotecă”. Când eram eu adolescent, se purtau „Fight Club-urile”. Influențați de mesajul revoluționar al filmului lui Linch, tinerii încercau să imite ce văzuseră pe ecran. Se dădeau SMS-uri la întâmplare, oamenii erau invitați – la modul serios sau doar la panaramă – să înființeze Fight Club-uri locale. Pe atunci, însă, foamea de rating nu era așa de mare, iar isteria Fight Club s-a stins la fel de repede cum s-a aprins, fără ca vreun părinte, jurnalist, sau înalt oficial să se panicheze.
Al doilea pilon al isteriei e ținut de casta părerologilor de serviciu și a pshilogilor avizi de imagine și de clienți juvenili. Adevăratele fiice ale Mamei Omida mergeau la OTV să își facă publicitate. Gigică ăl’ de face desene din nisip pe esplanadă la Mamaia are un afiș mare pe care scrie „Eu sunt ăla de la Românii au Talent!”, iar desenele lui – care nu sunt cu nimic mai presus de cele ale copiilor, se vând cu 10-20-50 de lei. Nu o să vedeți niciun psiholog la TV zilele astea care să spună „Stați liniștiți, totul e o aberație”. Dimpotrivă, toți se vor da experți în scos farmecele Balenei Albastre, precum odinioară adevăratele fete ale Mamei Omida. Pe cale științifică și psihologică, și contra-cost, bineînțeles…
Al treilea pilon e concepția că adolescenții sunt prostuți și că au nevoie să îi ducă cineva de mânuță. Pentru părinții care citesc aici – Stați liniștiți. Evoluția biologică și progresul tehnologic dictează ca copiii dumneavoastră să fie mai inteligenți ca dumneavoastră. În orice caz, mai inteligenți decât erați dvs., la vârsta lor. Sunt șanse mai mari ca dvs. să fiți prostit pe internet, decât să fie prostiți ei. Dacă adolescentul vostru se va sinucide, nu o va face pentru că așa i-a dictat un rusnac pe VKontakte (apropo – cine naiba are cont de VKontakte în România?). Ci pentru că așa a decis el. Sau, cel mult, din vina voastră.
