Actualitate

Alexandru Carp, președinte al Consiliului Județean Tulcea pentru o zi

Proiectul „Reprezentant pentru o zi“ este implementat de Fundația Județeană pentru Tineret Tulcea.

În total, nouă tineri tulceni s-au înscris în competiția lansată de Fundația Județeană pentru Tineret, cu ocazia Zilei Naționale a Tineretului.

Președinte pentru o zi a fost desemnat, astfel, Alexandru Carp, elev al specializării Filologie – Liceul Teoretic „Grigore Moisil“ din municipiul Tulcea.

În vârstă de 17 ani, Alexandru Carp a pășit încă de la prima oră pe holurile Consiliului Județean Tulcea, decis să afle tot ce presupune activitatea de coordonare a instituției ce reprezintă administrația publică la nivel județean.

Astfel, noul „președinte“ a discutat cu reprezentanții ai Executivului județean, inclusiv cu președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, cu administratorul public al județului, Dumitru Mergeani, dar și cu vicepreședinții în funcție, Mihai Huleni și Victor Tarhon.

De asemenea, de la reprezentanții Direcției Economice a aflat cum este gestionat bugetul județean, iar de la cei ai Direcției de Investiții a aflat detalii despre cele mai importante proiecte derulate la momentul actual de Consiliul Județean  Tulcea.

În plus, în timpul programului, noul președinte a discutat cu arhitectul șef al județului, Cristian Ionescu Preotu.

Vizita de lucru a continuat cu discuții cu reprezentanții Centrului Național de Informare și Promovare Turistică, dar și cu participarea la evenimentele organizate la nivelul Bibliotecii Județene „Panait Cerna“, instituție subordonată Consiliului Județean Tulcea.

Ziua s-a încheiat cu o vizită pe șantierele în lucru din municipiul Tulcea: port-faleză, respectiv Sala Polivalentă.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top