Vasile Delicoti este unul dintre puţinii primari PDL care au mai rămas pe baricade în mandatul 2012-2016. Acesta a rămas în partid, vrând să demonstreze că se poate face treabă şi din opoziţie. Având în vedere că localitatea s-a dezvoltat foarte mult în ultimii patru ani, adică în primul mandat al primarului Delicoti, ne-am întrebat dacă primarul mai are efectiv ce proiecte să demareze în al doilea mandat. Acesta ne-a declarat că întotdeauna există lucruri de făcut şi că modernizarea unei localităţi nu se termină niciodată, ci este un proces care se derulează continuu.
Astfel, acesta a enumerat alte proiecte pe care le are în vedere pentru localnicii săi şi aşa cum a demonstrat în 2008-2012, le va duce cu siguranţă la împlinire în mandatul 2012-2016.
1. Realizarea unei piste pentru biciclişti şi reabilitarea şi modernizarea trotuarelor existente de-a lungul drumului naţional. Pista de biciclişti se va întinde de la intrarea în Poarta Albă, dinspre Murfatlar, până în mijlocul satului Galeşu
2. Construirea a trei terenuri multifuncţionale cu gazon sintetic: în Zona B, în cartierul Via (strada Internatului), în satul Galeşu (în locul actualului stadion)
3. Reabilitarea totală a Drumului Judeţean 228 (Poarta Albă – Ovidiu, prin satul Galeşu)
4. Introducerea transportului în comun pe ruta Constanţa – Ovidiu – Galeşu – Poarta Albă – Murfatlar – Valu lui Traian – Constanţa. Vor beneficia de gratuitate cei care vor călători între Galeşu şi Poarta Albă
5. Construirea unei creşe în Poarta Albă cu o capacitate de 60 de locuri, în Zona B, pentru copii între 0-3 ani
6. Construirea a două parcuri în Zonele B şi C
7. Construirea de blocuri de tip ANL: două blocuri în cartierul Via şi trei blocuri în Poarta Albă
8. Reabilitarea şi extinderea căminului cultural din Poarta Albă şi transformarea lui în centru de tineret
9. Continuarea acordării de premii pentru copiii cu rezultate bune la învăţătură
10. Continuarea ajutorării persoanelor cu venituri reduse, a pensionarilor şi a copiilor.
