Opinii

Acțiuni de deszăpezire în comuna Corbu

Administrația locală a comunei Corbu a început anul 2017 sub codul roșu de viscol și ninsori abundente, localitatea fiind una recunoscută pentru blocarea drumurilor în astfel de situații. Nici de data aceasta locuitorii nu au scăpat de capriciile iernii, pe lângă aceștia fiind afectate persoane care se aflau în trafic încercând să ajungă spre Săcele, Sinoe, Istria sau către Constanța.

Conform comunicatelor oficiale ale primăriei Corbu ”încă de la instituirea codului roșu de viscol și ninsori abundente (6 ianuarie), s-a intervenit cu utilajele proprii, cu utilaje închiriate de la companiile industriale din zonă, cu utilaje ale Consiliului Județean Constanța, dar și cu utilaje puse la dispoziție de agricultorii locali. S-a intervenit cu prioritate pentru deblocarea mașinilor și evacuarea persoanelor blocate, măsurile fiind luate în colaborare cu celelalte autorități competente, CJC, Prefectura, Primăria Năvodari”. Persoanele care au rămas blocate în trafic au fost cazate în Centrul de Tineret Corbu unde au primit hrană și au stat la adăpost până la deschiderea drumurilor.
Pe toată perioada codurilor de viscol și căderi de zăpadă, la sediul Primăriei Corbu s-a instituit serviciul de permanență, care a coordonat acțiunile și a preluat sesizările din teren, prioritară fiind siguranța cetățenilor aflați în trafic. Primăria Corbu recomandă și pentru viitor, ca în astfel de cazuri cetățenii să nu se deplaseze pe drumurile înzăpezite decât în caz de urgență reală, să țină cont de avertizările meteo și de recomandările echipajelor de poliție prezente pe drum.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top