Fără categorie

Acord privind guvernanța economică consolidată

Acord privind guvernanța economică consolidată
Acord privind guvernanța economică consolidată

© Uniunea Europeană, 2011

Consiliul European de primăvară din 24-25 martie și-a dat acordul final cu privire la un pachet cuprinzător de măsuri în vederea menținerii stabilității financiare a zonei euro și a consolidării guvernanței economice. În ceea ce privește Libia, acesta a confirmat obiectivele politice ale Uniunii: Qadhafi trebuie să plece de la putere și trebuie să aibă loc o tranziție politică condusă de libieni. De asemenea, liderii și-au exprimat sprijinul față de poporul japonez și, ca o lecție învățată, au decis să revizuiască de urgență securitatea centralelor nucleare.

 

Economie

 

Ca parte a pachetului privind guvernanța economică, reuniunea la nivel înalt a finalizat lucrările referitoare la Mecanismul european de stabilitate (MES), un fond permanent care va înlocui fondul temporar în 2013, în vederea acordării de sprijin țărilor din zona euro în cazul unor dificultăți economice majore. De asemenea, în ca…

Acord privind guvernanța economică consolidată

© Uniunea Europeană, 2011

Consiliul European de primăvară din 24-25 martie și-a dat acordul final cu privire la un pachet cuprinzător de măsuri în vederea menținerii stabilității financiare a zonei euro și a consolidării guvernanței economice. În ceea ce privește Libia, acesta a confirmat obiectivele politice ale Uniunii: Qadhafi trebuie să plece de la putere și trebuie să aibă loc o tranziție politică condusă de libieni. De asemenea, liderii și-au exprimat sprijinul față de poporul japonez și, ca o lecție învățată, au decis să revizuiască de urgență securitatea centralelor nucleare.

 

Economie

 

Ca parte a pachetului privind guvernanța economică, reuniunea la nivel înalt a finalizat lucrările referitoare la Mecanismul european de stabilitate (MES), un fond permanent care va înlocui fondul temporar în 2013, în vederea acordării de sprijin țărilor din zona euro în cazul unor dificultăți economice majore. De asemenea, în cadrul reuniunii s-a adoptat Pactul euro plus, care va intensifica coordonarea economică în scopul îmbunătățirii competitivității. Pe lângă țările din zona euro, Bulgaria, Danemarca, Letonia, Lituania, Polonia și România au decis să participe la pact, acesta rămânând deschis pentru aderarea altor state membre ale UE.

 

În contextul noului cadrul al semestrului european, o perioadă de șase luni în cursul căreia politicile economice și bugetare ale statelor membre sunt monitorizate în paralel, Consiliul European a aprobat prioritățile pentru consolidarea bugetară și reforma structurală. Toate statele membre vor transpune aceste priorități în măsuri concrete care urmează să fie incluse în programele lor de stabilitate sau de convergență și în programele naționale de reformă.

 

 

Libia

 

Consiliul European a reiterat apelul său adresat colonelului Qadhafi de a renunța imediat la putere. Uniunea Europeană este pregătită să adopte noi sancțiuni, inclusiv măsuri pentru a garanta că veniturile din petrol și gaze nu ajung în posesia regimului Qadhafi. Aceasta își va intensifica asistența umanitară, în funcție de evoluția situației.

 

Japonia

 

„Uniunea este pregătiră să ofere asistență, atunci când se dovedește necesar, prin toate mijlocele aflate la dispoziția noastră” a declarat președintele Consiliului European, domnul Herman Van Rompuy.

Securitatea tuturor centralelor nucleare ale UE ar trebui să fie revizuită, pe baza unei evaluări cuprinzătoare și transparente a riscurilor și a securității („teste de rezistență”). De asemenea, UE solicită efectuarea unor teste de rezistență similare în țările învecinate și în întreaga lume.

 

 

Informații suplimentare:
Concluziile (pdf)
Difuzarea conferinței de presă pe internet

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top