Pentru executarea lucrărilor de racordare a noilor conducte de la nivelul Sursei de Apă Biruința, județul Constanța, RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile marți – 07 iulie 2026, în intervalul orar 08.00 – 22.00.
Vor fi afectați de lipsa apei abonații din localitățile Biruința și Topraisar.
Investițiile fac parte din Contractul CL37: ”Sistemul Regional Constanța-Obiectivul: Aducțiune Constanța – Tuzla – Gospodăria de apă Eforie Sud – Gospodăria de Apă Tatlageac; Reabilitare Gospodăria de apă Biruința; Reabilitare Gospodăria de apă Eforie Sud; Stație hidrofor alimentare cu apă Biruința și Topraisar”, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
La reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate sau culoare), motiv pentru care recomandăm utilizarea acesteia doar în scopuri menajere, până la limpezire.
Investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt realizate în beneficiul consumatorilor, având ca obiectiv furnizarea unor servicii ireproșabile și, implicit, creșterea calității vieții.
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.