Administrație Locală

Județul Tulcea se pregătește de Campionatul European FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026

Luni, 29 iunie 2026, începând cu ora 11.00, la sala „Dobrogea“ a Consiliului Județean Tulcea a avut loc o ședință tehnică în vederea bunei organizări a Campionatului European FIBA U18 Women’s EuroBasket 2026, eveniment sportiv de anvergură continentală, la care sunt așteptați peste 1000 de participanți și delegații oficiale din 20 de state europene, desfășurat în perioada 31 iulie – 9 august 2026.

Competiția este organizată de Federația Română de Baschet, cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea.

Astfel, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, vicepreședinții Lavinia Vizauer și Iancu Naciadis și administratorul public al județului, Dumitru Mergeani s-au întâlnit cu președintele Federației Române de Baschet, Carmen Tocală și au discutat detalii care țin de organizarea acestui campionat la cele mai înalte standarde.

Competiția sportivă de nivel european reprezintă, de asemenea, inaugurarea oficială a celei mai mari investiții în infrastructura sportivă din județul nostru, Sala Polivalentă Tulcea, proiect derulat de Compania Națională de Investiții, având ca beneficiar final Consiliul Județean Tulcea.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Dezvaluiri.Ro is established in 2005

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top