Declarațiile lui Victor Ponta despre inundațiile din 2014 au devenit sursa principalului scandal al campaniei electorale. Oponenții lui se folosesc de prilej pentru a-i scufunda șansele lui Ponta, iar acesta se acoperă cu legi și tratate internaționale. În realitate, adevărul nu e deținut de niciuna din aceste două tabere. Pentru a înțelege ce s-a întâmplat de fapt, trebuie să citiți ancheta publicată de subsemnatul în iunie 2014 – care prezintă toate detaliile, probele și cronologia evenimentelor.
Ponta a mințit atunci și continuă să mintă și acum
În apărarea sa, Ponta poate invoca lipsa informațiilor adecvate, incorectitudinea datelor livrate de autoritățile din subordine, respectarea tratatului cu Yugoslavia. Cert rămâne că acum spune un lucru – iar în 2014 spunea altceva.
Poza lui Ponta – așa cum era surprinsă în articolul meu din 2014 – era aceea a premierului preocupat exclusiv de soarta României, care le declara angajaților de la Hidroelectrica: „Vreau să îi felicit pe oamenii de aici pentru că aportul lor a fost foarte important, ca necazul din amonte să nu se ducă și în jos.”
Evident, acum spune că preocuparea lui a fost să salveze Belgradul, deci una din cele doua variante este în mod cert falsă.
Suplimentar, Ponta îi mințea în 2014 inclusiv pe angajații Hidroelectrica pe care mersese să îi felicite că salvaseră patria – iar ei știau asta. Așa cum am arătat în articolul de la acea vreme, barajul a fost deschis brutal cu 10 zile înainte de vârful viiturii, iar pe perioada inundației a fost păstrat deschis. Totul a fost o mare minciună: Politicianul a mințit de față cu energeticienii, iar energeticienii știau că e o minciună și au tăcut.
Cât despre afirmațiile făcute acum de Ponta, și ele sunt (cel puțin în parte) false: Partea adevărată este că România s-a obligat prin tratatul cu Yugoslavia să deschidă barajul la 11.500 de metri pe secundă – debit la intrarea în țară. Ceea ce nu ne spune Ponta este că barajul a fost deschis la un debit de 9.700 de metri pe secundă – deci când nu aveam nicio obligație reală de a acționa brutal și a ne inunda pe noi înșine.
Cronologia evenimentelor
Cei care vor să citească articolul din 2014 și să consulte toate probele – cote ale apelor Dunării, debite, documente oficiale de la Apele Române, declarații oficiale – o pot face dând click AICI.
Pentru ceilalți, fac un rezumat cu cronologia evenimentelor, din care va rezulta situația reală din 2014, respectiv cine ce a decis. Concluziile vă las să le trageți dumneavoastră, cititorii.
- Pentru început, trebuie notat că pe perioada inundațiilor Victor Ponta și-a delegat în parte puterile vicepremierului Liviu Dragnea. Acesta a condus ședințe de guvern, comitetul pentru situații de urgență etc. O eventuală anchetă penală îl va găsi vinovat mai degrabă pe Dragnea, decât pe Ponta.
- Pe 15 mai s-a întrunit „Comandamentul PENTRU inundații” (n.n. – ironie involuntară, dar premonitorie, în denumirea comandamentului). Acesta a anunțat că debitul era de maxim 10.000 mc și prognoza de 11.000 mc. Dragnea a conchis că nu era nevoie să deschidă barajul.
- Pe 16 mai au început să vină semnale din Ungaria și Serbia că situația ar fi mai gravă. Deși debitul nu ajunsese la 11.000 mc, fără să comunice publicului, Guvernul și Hidroelectrica au deschis deversoarele barajului.
- Pe 17 mai, debitul la intrarea în țară era de 9.700 mc – deci sub cota de deschidere. În același timp, în aval de Porțile de Fier (din cauza deversării ordonate de Ponta/Dragnea) el era de peste 13.000 mc! Deversarea a fost brutală, nivelul apei a crescut cu peste doi metri în aval de centrală, fiind inundate drumuri, sate, gospodării.
- Pe 23 mai, Ponta a făcut o vizită la Porțile de Fier, mulțumindu-le lucrătorilor de la baraj că au salvat România de inundația din Serbia. În realitate, vârful de viitură a venit abia pe 24 mai – deci Ponta a mulțumit energeticienilor că au salvat România de pericolul care nu venise încă.
- Pe 24 mai a intrat în țară vârful de viitură din Serbia. Viitura a tranzitat zona Porților de Fier în perioada 24-28 mai 2014. Debitul maxim a fost de circa 13.000 mc, iar viitura naturală a înregistrat o cotă a apelor cu 20 de centimetri mai scăzută decât viitura artificială provocată de guvern pe 16-18 mai.
- Conform Apelor Române, viitura naturală „a fost tranzitată” – adică a fost lăsată să treacă mai departe.

Presa centrală e moartă în coteț
Pentru că nu se poate abține, Victor Ponta a declarat în emisiunea lui Robert Turcescu (aceeași în care a spus că a deschis barajul ca să salveze Belgradul) că s-a mișcat rapid și subtil: „Am vorbit cu ISU, am mutat oamenii, am dat despăgubiri, totul repede, și n-ați aflat nimic voi – presa”.
Aici Ponta se înșală: Deși presa centrală, televiziunile, radiourile etc. au înghițit minciuna și au pus placa cu „încălzirea globală” și pe cea cu „urgia apelor”, au existat și excepții – bunăoară eu, care am scris acel articol.
Evident, la vremea aceea, am fost considerat deplasat, un habarnist care se crede mai deștept ca experții și informațiile din surse oficiale, un conspiraționist.
Iar acum, când jurnaliștii din presa centrală a aflat direct din gura lui Ponta că au fost prostiți în 2014, nimeni nu își pune problema dacă Ponta nu îi prostește din nou și dacă nu au plecat din nou pe fentă…
După 11 ani, ratăm a treia șansă de a găsi vinovații
După 11 ani, tot nu știm adevărul despre inundațiile din 2014. S-au panicat oficialii guvernamentali și au luat decizii proaste? Au fost păcăliți de Hidroelectrica, pentru ca compania să facă producție-record de curent electric? Au fost păcăliți de partenerii sârbi și ungari că viitura era mai puternică decât în realitate? Cei de la București au fost asigurați să nu vor fi pagube mari, iar decizia de deschidere a barajului a fost prost implementată? – Toate aceste variante sunt posibile…
Singurele certitudini sunt că viitura provocată de guvern a fost mai puternică decât cea naturală, că erau timp și mijloace pentru a atenua ambele inundații și că vinovații au rămas nepedepsiți. La care puteți adăuga că grija pentru români e ultima pe lista priorităților guvernului (dar asta deja e o tradiție milenară).
Afirmațiile lui Victor Ponta din emisiunea lui Turcescu nu sunt în premieră. În 2021, el a declarat același lucru într-un interviu luat de Ion Cristoiu. Pe atunci, Ponta nu candida la nimic, nu era nici măcar deputat. Așa că nimeni din presă sau din politică nu s-a deranjat.
Acum, că Ponta candidează la președinție, toată presa centrală și toți politicienii se dau de ceasul morții – se cere retragerea lui Ponta din cursă, se fac acuzații, se bagă microfonul sub nasul victimelor inundațiilor etc. Evident, scopul acestei tevaturi este unul electoral. Peste o lună nu se va mai auzi nimic, toți amărâții ale căror traume și amintiri de la inundațiile din 2014 au fost răscolite vor rămâne la fel de amărâți, nimeni nu va plăti pentru nimic.
Trebuie notat că – indiferent care este adevărul – la decizia de a da drumul la ape (și la pagubele pricinuite) au fost părtași mulți: vicepremierul Dragnea, Ministrul Mediului, Ministrul de Interne, ISU, Hidroelectrica, Apele Române, prefectul și autoritățile locale din zonă etc. Toți aceștia au fost în lanțul de decizie, sau au acoperit minciuna și dezastrul, ulterior.
Dacă în locul tevaturii electorale am fi avut o comisie de anchetă, poate adevărul ar fi ieșit la iveală și am fi aflat dacă Ponta chiar a vrut să salveze Belgradul, sau dacă cei din lanțul de decizie ne-au inundat doar din prostie și incompetență.
În lipsa acestei comisii, avem doar tărăboi electoral. Suplimentar, luând toată vina asupra lui („Eu am decis, peste capul autorităților, să deschidă barajul”) Ponta îi obligă moral, încă o dată, pe toți cei părtași la dezastrul din 2014, să-și țină gura închisă…
Un articol de Răzvan PETRE
(sursa foto deschidere – Victor Ponta, Facebook)
