Primăria Cobadin reia licitația pentru sistemul de gaze naturale, licitația pentru atribuirea contractului fiind programată pe 7 aprilie. Pe parcursul lunii martie au fost îndeplinite formalitățile necesare pentru organizarea concursului de soluții. Anterior, o procedură similară a eșuat – trei firme și-au arătat interesul, dar nici una dintre ele nu a depus ofertă.
Proiect de amploare, anunțat la nivel european
Proiectul de constituire a rețelei de alimentare cu gaze naturale în Comuna Cobadin, Județul Constanța este unul de amploare, având prevăzut un buget total de 161.883.388 de lei. Proiectul prevede atât concesionarea lucrărilor de proiectare, cât și a celor de execuție efectivă a rețelei de gaze. Având în vedere complexitatea lucrărilor necesare cât și valoarea investiției, publicitatea licitației s-a făcut atât prin Monitorul Oficial, cât și prin Jurnalul Uniunii Europene.
După parcurgerea tuturor pașilor necesari, pe 7 aprilie este termenul-limită de depunere a ofertelor, la aceeași dată fiind programată deschiderea dosarelor și atribuirea lucrării, în urma unei licitații deschise (procedură off-line). Din nou, mai multe firme s-au declarat interesate a participa, solicitând documentația oficială.
P.R.
