Politic

Ce spune Bola despre modul în care Primăria promovează Constanța drept destinația anului 2023

Primarul Vergil Chițac a înscris de curând municipiul Constanța în competiția „Destinația turistică a anului 2023”, bazându-se pe varietatea destinațiilor turistice ale orașului.

În respectivul context deputatul Forța Dreptei, Bogdan Bola a ținut să comenteze pe marginea acestui subiect. Iată ce a spus Bogdan Bola:

“Chițac din Constanța s-a spălat pe mâini de soarta orașului. Deși Primăria a încercat din răsputeri să ne facă să votăm orașul ca „destinația anului 2023”, primarul spune că „nu e treaba lui asta”. Ce mai poți înțelege dintr-o administrație haotică, o administrație care a transformat municipiul într-un șantier abandonat, într-un loc al nervilor întinși la maximum?

Vergil Chițac nu are treabă cu promovarea turistică a orașului și asta o știm de anul trecut, când a făcut tot posibilul să bată vântul prin Mamaia instaurând taxe de parcare care ajungeau pentru 24 de ore cât aproape o noapte de cazare.

Dar acum aflăm că el, de fapt, nu are nicio treabă cu orașul în sine, cu ce se întâmplă pe aici, cu ce se petrece în jurul nostru, cu calitatea vieții, cu viitorul copiilor noștri etc. Nu, el este doar un navetist care se plimbă, via Portul Constanța, între Eforie și Poarta 2”.

Tot Bola a mai adăugat la finalul comentariului: “Este greu să fii față în față cu cetățenii atunci când ieși din globul de cristal al primăriei. Viața reală nu-i oferă protecția online cu care s-a obișnuit. Iar oamenii au întrebări, zeci de întrebări, au nemulțumiri, au frustrări deoarece, la baza tuturor, stă o administrație locală dezastruoasă…”

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top