Primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, explică de ce se întâmplă ca promenada din Mamaia Nord să fie afectată de deversări de apă menajeră. Cauza este aceea că anumiți agenți economici și-au racordat ilegal imobilele la sistemul public de colectare a apelor pluviale. Soluția pe care a găsit-o Chelaru pentru depistarea acestor persoane este să monteze baloane obturatoare pe traseul conductelor. Primarul a promis măsuri severe împotriva celor găsiți vinovați, măsuri care se vor lua împreună cu autoritățile de mediu.
“Practic, acești agenți economici au transformat canalizarea de ape pluviale în canalizarea lor menajară, lucru total ILEGAL.
Pentru a-i depista pe cei care au procedat în acest mod, astăzi am golit întreaga rețea de ape pluviale și am montat baloane obturatoare. Astfel, vom constata unde s-au produs branșările ilegale și vom putea, împreună cu autoritățile de Mediu, să dispunem măsurile necesare.
Știu că neplăcerile aduse turiștilor și locatarilor sunt mari, că în loc să dezvoltăm stațiunea trebuie să facem pe polițiștii și să păzim canalizările, iar de aceea măsurile care vor fi luate împotriva celor care se fac vinovați vor fi cele mai severe”.
