Deputatul liberal George Șișcu anunță votarea a trei legi care ajută la o mai bună funcționare a administrațiilor publice locale, vor facilita atragerea de fonduri și vor scurta termenele pentru implementarea unor proiecte.
Un prim proiect aduce clarificări privind modalităţile de constituire, funcţionare şi organizare a zonelor metropolitane, dar şi de competenţe şi finanţare a acestora. Vor putea fi aprobate strategii integrate la Planul de Mobilitate Urbană metropolitană, la Planul Urbanistic General al zonei metropolitane, la politicile fiscale comune, dar şi referitoare la implementarea unor proiecte finanţate cu bani de la bugetul naţional sau din fonduri europene. Autorităţile locale vor putea astfel să atragă mult mai uşor bani pentru transportul în comun, infrastructură educaţională sau socială.
Un alt proiect vizează creşterea plafonului de achiziţii, astfel că vor putea fi deblocate sau accelerate proiectele locale. Vor fi reduse termenele de evaluare a ofertelor, astfel încât procedurile să poată fi grăbite.
De asemenea, un alt proiect votat în Parlament se referă la recunoaşterea vechimii de muncă pentru viceprimari. În acest fel, tinerii dar şi specialiştii care poate aveau unele ezitări, se pot implica în administraţie, acceptând fără reţinere un post de viceprimar.
Aceste legi au fost trimise spre promulgare, la preşedintele Klaus Iohannis, apoi vor intra în vigoare.
