În cadrul întrevederii cei doi oficiali au discutat despre proiectul bugetului pentru anul viitor, politica fiscală, subvenţionarea sectorului agricol, măsurile preconizate de Guvern în domeniul protecţiei sociale, situaţia bancară şi altele.
Şeful misiunii FMI în Republica Moldova a apreciat proiectul bugetului pentru anul 2012, menţionînd că este unul bun şi consolidat.
Totodată, Nikolay GUEORGUIEV a atras atenţia asupra unei mai bune administrări în domeniul fiscal şi a unui echilibru dintre politica bugetară şi cea fiscală. Şeful FMI a recomandat aplicarea unor măsuri de control mai strict în domeniul bancar, pentru a evita evenimentele care au avut loc recent în R. Moldova.
La rîndul său, Prim-ministrul a spus că îmbunătăţirea disciplinei fiscale este un lucru principial pentru Guvern, accentuînd că, în perioada imediat următoare, aceste acţiuni vor fi amplificate.
Referindu-se la procesul de implementare a reformelor, Vlad FILAT a menţionat că în domeniul protecţiei sociale a fost e…
În cadrul întrevederii cei doi oficiali au discutat despre proiectul bugetului pentru anul viitor, politica fiscală, subvenţionarea sectorului agricol, măsurile preconizate de Guvern în domeniul protecţiei sociale, situaţia bancară şi altele.
Şeful misiunii FMI în Republica Moldova a apreciat proiectul bugetului pentru anul 2012, menţionînd că este unul bun şi consolidat.
Totodată, Nikolay GUEORGUIEV a atras atenţia asupra unei mai bune administrări în domeniul fiscal şi a unui echilibru dintre politica bugetară şi cea fiscală. Şeful FMI a recomandat aplicarea unor măsuri de control mai strict în domeniul bancar, pentru a evita evenimentele care au avut loc recent în R. Moldova.
La rîndul său, Prim-ministrul a spus că îmbunătăţirea disciplinei fiscale este un lucru principial pentru Guvern, accentuînd că, în perioada imediat următoare, aceste acţiuni vor fi amplificate.
Referindu-se la procesul de implementare a reformelor, Vlad FILAT a menţionat că în domeniul protecţiei sociale a fost eficientizat sistemul de administrare.
Cît priveşte executarea bugetului de stat pentru anul curent, Prim-ministrul a spus că ritmul colectării veniturilor este unul corespunzător, bugetul urmînd să fie executat 100%.
Misiunea FMI şi-a încheiat misiunea de o săptămînă de zile în ţara noastră şi va reveni la începutul lunii noiembrie.
