Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, atrage atenția faptului că Stelian Ion nu vine cu un program electoral, așa cum ar fi normal, în schimb face circ și atacă Partidul Național Liberal, direcționând astfel voturi spre PSD.
„Alegerile locale din acest an sunt vitale, privind modul în care vrem să proiectăm următorii 10 ani pentru municipiul și județul Constanța. Adversarul nostru este PSD, iar direcția noastră va continua să arate oamenilor ce a însemnat dezastrul administrativ al PSD în Constanța.
Observăm aproape zilnic faptul că Stelian Ion se încăpățânează să creadă că, atacând PNL, va obține respectul celor de la PSD. Când nu vii cu niciun proiect pentru oraș și te concentrezi doar pe circ, doar direcționezi voturi spre PSD.
Cu tot respectul, mă aștept de la un tânăr să vină cu programul său electoral să îi convingă pe alegători că are viziune pentru o dezvoltare, pe termen lung, a municipiului Constanța.
Pentru noi, dar mai ales pentru electoratul constănțean, acest tip de politician gen Gigi Contra, este toxic și e paradoxal când USR e partener al PNL-ului împotriva PSD la București și nu numai.
În timp ce candidatul PNL vorbește despre proiecte, despre soluții și dezvoltare, domnul Stelian Ion este un fel de vânător de vrăjitoare.
Doresc să închei într-o notă prietenoasă, afirmând că acest discurs distructiv este ceea ce aștepta PSD. Dacă vă convine să fiți încă 4 ani doar un «protestatar de lux», acest lucru rămâne la alegerea dumneavoastră”, a transmis Bogdan Huțucă.
