Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” S.A. Constanţa a organizat, în perioada 19-20 mai 2011, la Hotelul Ibis din Constanţa, seminarul transnaţional pentru promovarea transportului multimodal, din cadrul proiectului WATERMODE, proiect iniţiat de Autoritatea Portului Veneţia, CN APM SA având calitatea de partener de proiect începând cu data de 17 noiembrie 2008.
Proiectul Watermode (Transnational Network for the Promotion of the Water-Ground Multimodal Transport) se realizează în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră în Sud – Estul Europei, cu finanţare din partea Fondului European de Dezvoltare Regională, a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţei şi din fonduri proprii.
Un articol de Paul PÂRVU
Proiectul a fost aprobat în cadrul programului SEE (South – East Europe) şi face parte din axa prioritară 3 SEE: „Îmbunătăţirea accesibilităţii”, având ca obiectiv final îmbunătăţirea condiţiilor-cadru pentru platformele multimodale.
Partenerii proiectului sunt firme de stat şi private din următoarele ţări: Austria (1), Bulgaria (1), Grecia (2), Ungaria (2), Italia (5), Slovenia (1), Albania (1), Muntenegru (1), Serbia (4), România (1). Liderul de Proiect este Autoritatea Portuară Veneţia-Italia. Bugetul total al proiectului este de 3.193.500 euro, din care fonduri FEDR sunt 2.461.600 euro.
Proiectul WATERMODE vizează promovarea unei mai bune coordonări între actorii cu drept de decizie din domeniul transporturilor şi firmele implicate în transportul multimodal, cu scopul îmbunătăţirii competitivităţii alternativelor la transportul rutier, mai ales prin valorificarea potenţialului cooperării din domeniul logisticii.
Portul Constanţa are un rol foarte important în cadrul proiectului, fiind principalul port la Marea Neagră, din parteneriat. De asemenea, faptul că Portul Constanţa este conectat la Dunăre, principala cale de navigaţie interioară din Sud – Estul Europei, reprezintă un aspect foarte important pentru obiectivul proiectului. Astfel, principalele activităţi ale proiectului în care Portul Constanţa este implicat sunt: colectarea datelor privind infrastructura logistică din România, cu scopul alcătuirii bazei de date a proiectului, analiza privind competitivitatea rutelor navigabile ale Europei, ca şi alternative sustenabile la transportul pe uscat, definirea standardelor minime şi procedurilor pentru training, în domeniul siguranţei pentru angajaţii din porturi, oportunitatea de a atrage interesul politic asupra proiectului şi vizibilitatea parteneriatului prin activităţi de diseminare.
