În ultima sa declarație politică deputatul PNL de Tulcea, George Șișcu, a abordat subiectul referitor la starea actuală a Aeroportului Otopeni. Situația celor două piste ale aeroportului, avariate și aflate într-o stare tehnică deplorabilă, a condus la luarea acestei poziții de către politicianul tulcean. Mai jos vă prezentăm integral declarația politică a deputatului George Șișcu.
„Am participat ieri la dezbaterea privind disfuncționalitățile și soluțiile pe termen scurt în ce privește infrastructura aeroportuară, organizată de Comisia pentru transporturi și infrastructură a Camerei Deputaților, al cărei membru sunt.
Acest demers a fost generat cu scopul de a găsi cele mai bune soluții pentru refacerea celor două piste și a suprafețelor de mișcare de pe aeroportul din Otopeni, starea deplorabilă a acestora ajungînd să pună în pericol siguranța aeronavelor și, implicit, a pasagerilor.
Bucata de 3500 m din singura pistă folosită în acest moment a fost cârpită în repetate rânduri cu straturi subțiri de asfalt, ea ajungând să reprezinte la acest moment un adevărat risc de siguranță. Spre exemplu, în luna martie a acestui an, în urma decolării unei aeronave Boeing 747-400 a companiei israeliene El Al, o bucată din pistă s-a dislocat complet, forțând închiderea de urgență a acesteia. O astfel de situație este extrem de gravă, punând în pericol atât siguranța aeronavei cât și a călătorilor, indicând nevoia urgentă de reparații capitale, nefiind vorba de primul incident de acest fel.
Întrucât cealaltă pistă a aeroportului, degradată profund, nefuncțională pe o treime din lungime, era închisă complet pentru lucrări de întreținere, Aeroportul Internațional Henri Coandă a fost complet închis traficului aerian timp de o oră. Este inadmisibil ca o țară membră a Uniunii Europene să înregistreze astfel de evenimente.
În timpul dezbaterilor Ministerul Transporturilor ne-a comunicat faptul că, începând cu luna iulie a acestui an, aeroportul va fi operațional și se va zbura fără restricții. Sperăm ca acest termen să se respecte, iar cei în măsură să o facă să ia măsuri urgente pentru reabilitarea capitală și operaționalizarea pistelor Aeroportului Henri Coandă, pentru a nu avea mai târziu evenimente cu posibile urmări tragice.”
