Consiliul European

Sinodul BOR, complicele inculpatului Teodosie la distrugerea încrederii în Biserică

Zilele trecute m-a întrebat cineva care ar fi fost reacția lui Bartolomeu Anania, dacă ar fi fost patriarhul BOR, în cazul inculpatului Teodosie Petrescu? Ar fi stat „Leul Ardealului” pasiv timp de aproape două săptămâni să vadă cum imaginea Bisericii este terfelită prin sălile Curții de Apel Constanța, prin curțile poliției sau în fața DNA? Ar fi încuviințat celebra formulare „Eu reprezint Biserica”, spusă la ușa sălii de judecată de un individ cercetat pentru luare de mită și delapidarea unor subvenții APIA?

Îmi place să cred că nu, dar adevărul acesta nu-l vom afla niciodată.În schimb, știm cu siguranță că Sinodul BOR, din care cu mândrie face parte și inculpatul Teodosie, s-a reunit în ședință solemnă în Dealul Patriarhiei. Mai mult, Eugen Tănăsescu ne spune că Teodosie a fost primit chiar foarte bine de ceilalți ierarhi (covor roșu, ceva?). Subiecte grele au fost pe ordinea de zi, precum anul omagial al educației religioase sau anul comemorativ al Sfântului Antim Ivireanu. În rest, problemele BOR nu există, toate sunt bune și frumoase și arată exact ca jurnalul Trinitas TV, adică o realitate a lor, diferită de realitatea majorității. Coborâți din limuzine luxoase, semn că oamenii plătesc bine salariile episcopilor (așa am înțeles de la Eugen Tănăsescu), boșii BOR nici măcar nu s-au sinchisit că unul dintre ei are, oficial, probleme cu legea, fiind pus sub control judiciar. Iar problemele lui se răsfrâng, din păcate, și asupra celor care în mod onest îmbracă haina preoțească, care își văd în fiecare zi de misiunea lor, de jurământul depus, negândindu-se măcar să facă vreun rău aproapelui. Pentru acei preoți cinstiți care nu merită să fie incluși în oala inculpatului Teodosie, Sinodul BOR ar fi trebuit să facă ceva. Desigur, prezumția de nevinovăție trebuie aplicată (deși sunt multe cazurile în care însuși Teodosie nu a aplicat această prezumție pe care o invocă acum în apărarea lui), dar și imaginea Bisericii trebuie apărată. Nu trebuia demis sau exclus, cum circulă zvonuri prin Constanța, dar o retragere temporară până la finalizarea unei anchete, până la o soluție a justiției poate era mai mult decât o rezolvare elegantă a problemei de la Constanța. De ce nu se poate? Probabil, pentru că, așa cum circulă zvonuri pe la malul mării, Teodosie îl are cu ceva la mână pe Daniel sau pe alți membri ai Sinodului. Sau, poate, ceilalți episcopi se gândesc că și ei ar putea fi puși în situația lui Teodosie și atunci de ce să-i scoată ochii acum? Și uite așa, vedem cum interesele personale iau fața intereselor Bisericii, iar ei, membrii sinodului, devin din Biserică, bisericuță.Poate mulți se așteptau la o reacție a Patriarhului Daniel chiar în primele zile de la punerea sub acuzare a inculpatului Teodosie, așa cum ar fi fost normal în dubla sa calitate, de Mitropolit al Munteniei și Dobrogei și de Patriarh al BOR. Însă, oficial, Bucureștiul s-a spălat pe mâni, ca Pilat din Pont, și le-a spus credincioșilor din Tomis că e treaba eparhiei ce se întâmplă acolo. Acesta e semnalul clar că imaginea și credibilitatea Bisericii nu-i interesează pe preafericiți, totul e ca lor să le fie bine, să ocupe cât mai mulți și fericiți ani acele scaune. Credincioșii, oi rătăcite, se pot descurca și singuri în momentele în care păstorii sunt aidoma celor din balada “Miorița” și fac planuri doar cum să-și dea cu sfintele toiege la picioare. Mă întreb doar, cât de gros obraz trebuie să mai ai ca după tot circul acesta să ieși în fața oamenilor să le vorbești despre virtuți, tu cel care ești anchetat penal? Într-o firmă laică erai tras pe dreapta demult deoarece nimeni nu-și permite să aibă prejudicii de imagine care, niciodată nu se vor putea remonta indiferent câte minciuni arunci în spațiul public doar din disperare sau din credința că lumea e proastă și crede tot ce debitează un “uns” al lui Dumnezeu, mânjit până peste coate de păcatele lumești. Și iarăși revin la întrebarea inițială, oare Bartolomeu Anania ar fi făcut la fel?

 

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top