Consiliul European

Excluderea României de la Eurovision – în sfârșit, o veste bună!

România a fost exclusă din concursul Eurovision. Această „descalificare” s-a produs indirect, din cauza faptului că TVR a fost trasă pe linie moartă de Uniunea Europeană a Televiziunilor (EBU), iar concursul in cauză este destinat strict statelor (și televiziunilor) afiliate. Actualul impas are două efecte: 1. E încă un semnal de alarmă că postul public trebuie reformat din temelii, și 2. În sfârșit, TVR e decuplat de la Eurovizion – un concurs de pe urma căruia a „muls” ani de zile fonduri babane, și prin care și-a bătut joc atât de telespectatori, cât și de artiștii care ne reprezentau.

Un articol de Răzvan PETRE

De ani buni, TVR își bate joc de banul public, de artiști și de telespectatori, în numele prezenței la Eurovision. După ce trec prin furcile caudine ale preselecției, semifinalelor și finalelor, câștigătorii concursului național primesc ca premiu un zâmbet și o floare. TVR îi felicită, dar nu face nimic pentru a-i promova sau pentru a le facilita urcarea cu măcar o treaptă în clasamentul final. Reprezentanții României ajung să se promoveze singuri și să scoată bani din buzunar pentru a face față competitorilor, dar fără sprijinul TVR nu au oricum nicio șansă. Televiziunea publică, ce zilele astea se dă de ceasul morții că guvernanții nu dau bani să promoveze talentele țării, nu e în stare să sponsorizeze un turneu de promovare a reprezentanților noștri nici măcar peste Prut, darămite în alte țări care ne-ar putea susține. Priviți în urmă la performanțele reușite de Mihai Trăistariu și de Luminița Anghel. Poate un loc 3, 4, sau 5 nu pare mult, dar în realitate ele echivalează cu câștigarea trofeului. Asta în condițiile în care artiștii noștri și-au promovat cântecele pe cont propriu, pe unde au putut, în timp ce adversarii lor aveau turnee bine puse la punct, cu zeci de concerte și evenimente.
În paralel, TVR bătea toba pe margine și realiza materiale promoționale cu valoare zero – tricouri și pixuri – dar cu impact financiar major. În urmă cu doi ani, TVR obținea pe ultima sută de metri (când oricum orice investiție era inutila) 60.000 de euro de la guvernul condus de Victor Ponta. Aflat în precampanie pentru prezidențiale, Ponta mergea atunci să se traga în poza cu artiștii la Copenhaga. În rest, bani alocați dispăreau rapid către zări albastre. Produs cu o zi înainte de plecarea artiștilor către Copenhaga, videoclipul piesei cântate de Ovi și Paula Seling nu a fost promovat nicăieri, dar a costat zeci de mii de euro – bani dați unei firme private. Asta în condițiile în care în TVR există circa 1.000 de regizori, cameramani, monteuri etc. care ar fi putut realiza videoclipul la costuri infime, și – forte important – cu luni de zile în avans, când clipul ar fi putut fi promovat pe internet sau în alte țări.
De ce își bate TVR joc de artiștii pe care ar trebui să îi promoveze? Simplu – pentru că nu are niciun interes ca România să câștige. Pentru dreptul de transmisie, TVR plătea, așa cum scriam într-un articol din 2014, 100.000 de euro. Bani pe care și-i scoate cu vârf și îndesat din publicitatea difuzată cu ocazia evenimentului. Dacă puem la un loc banii de la semifinala și finala națională cu cei rezultați din cele două semifinale și finala Eurovision, televiziunea publică făcea lejer un profit de 300-500.000 de euro. În schimb, costurile organizării unui concurs Eurovision se ridică la zeci de milioane de euro – sumă pe care TVR nu ar avea de unde să o aloce. De aici și interesul postului public de a stoarce cât mai mulți bani din prezența noastră la concursurile organizate de alții – dar fără riscul ca România să câștige și să devină organizator în anul următor.
În rezumat, putem spune că Eurovision a fost o bășcălie extraordinară pentru șefii ce s-au perindat la conducerea TVR. Postul public și-a bătut joc de artiști. Și-a bătut joc de publicul pe care îl surescita cu mesaje de genul „Ține pumnii României!” în condițiile în care ei făceau tot posibilul ca România să nu câștige. Și și-a bătut joc de banii publici obținuți pentru participarea României la Eurovision, care au fost cheltuiți în mod netransparent și/sau dubios.
Anul acesta, selecția națională pentru Eurovision s-a desfășurat în luna martie. În paralel, TVR încetase plățile către EBU încă de prin 2013, iar din ianuarie 2016, EBU anunțase că scoate România de pe listă, dacă guvernul nu își asumă datoriile TVR. Cu alte cuvinte, șefii TVR știau că sunt 99% șanse ca România să fie exclusă din concurs, dar nu s-au putut abține să nu mai tragă un ultim tun (cu ocazia semifinalei și finalei naționale) și să-și mai bată joc încă o dată de public și de artiști.
La 25 de ani de la Revoluție, TVR e în continuare un mastodont de stat, ineficient și energofag, și o sinecură pentru pertidele aflate la guvernare. Cu o schemă de personal supraîncărcată până la refuz, TVR a creat pe bandă rulantă posturi noi, inutile și cu audiență zero – TVR 2, TVR 3, TVR Info – în care să fie „plasați” tot felul de indivizi care trebuia să primească un salariu de undeva. Menținută perpetuu în buza falimentului, TVR a fost tot timpul câinele de pază – nu al democrației – ci al partidului de guvernământ, singurul care putea asigura supraviețuirea postului și plata salariilor. Înfometată de guvern, TVR s-a aruncat asupra oamenilor simpli și a firmelor. Armata de juriști din curtea TVR, folosindu-se de prevederi declarate neconstituționale, a trecut la amenințarea persoanelor și firmelor care nu beneficiau de serviciile televiziunii publice, dar care, în viziunea TVR, ar fi trebuit să plătească de pomană abonament.
În final, o comparație: TVR are acum circa 2.500 de salariați, numărul maxim atins în urmă cu câțiva ani depășind 3.300 de persoane pe ștatul de plată. Radio România își ține numărul salariaților la secret, dar cifre semioficiale indică un număr de peste 1.100 de angajați. Împreună, cele două societăți aveau până nu demult 4.500 – 5.000 de angajați. Prin comparație, BBC, care are multiple posturi radio și tv, mii de corespondenți internaționali și zeci de redacții în afara Londrei, precum și o audiență globală, are doar puțin peste 20.000.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top