Recentele alegeri ale Adunării Generale a Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT) au reconfirmat pentru următorii 4 ani, poziția de președinte a Asociației Litoral-Delta Dunării, condusă de Corina Martin. Asociațiile de Promovare Sibiu și Prahova au fost desemnate ca vicepreședinți ai Federației.
Un articol de Călin GAVRILAȘ
„Conducerea FAPT rămâne în continuare la Asociația Litoral-Delta Dunării, model după care s-au constituit alte asociații de promovare a turismului în România, precum cele de la Gorj sau Timiș și model pentru implementarea taxei de promovare a turismului. Pentru următorii 4 ani la conducerea FAPT, voi continua să susțin direct și personal înființarea de noi Asociații județene de promovare și dezvoltare a turismului în același sistem de parteneriat public-privat”, a declarat Corina Martin, președinte FAPT.
Și vicepreședintele Alin Chipăilă (Sibiu) a ținut să precizeze că „Asociația Județeană de Turism Sibiu, cu experiența sa de peste zece ani de zile în promovarea și managementul destinației turistice Județul Sibiu, un model recunoscut de parteneriat între autorități publice, mediul privat și cercetare, își propune să aducă în continuare în FAPT know-how-ul său în materie de management integrat și marketing turistic”.
Federația Asociațiilor de Promovare Turistică are ca scop dezvoltarea turismului în destinațiile pe care le reprezintă asociațiile şi promovarea acestora pe plan național și internațional. FAPT își propune să contribuie la o îmbunătățire a activităților de marketing şi de branding a destinațiilor şi a produselor turistice pe care aceasta le oferă.
