Exclusiv

Eşti din Constanţa şi îţi cauţi un loc de muncă? Iată ce posibilităţi de angajare ai!

Constanţa, municipiul portuar aflat la malul Mării Negre, este o posibilitate de a te angaja într-un domeniu în care în alte oraşe nu ai avea posibilitatea. Poziţia geografică a oraşului produce locuri de muncă care pot fii practicate doar la malul mării. Portul, care dispune de un trafic de 100 milioane de tone, funcţionează ca un micro-oraş.
Portul Constanţa este un barometru fidel al economiei, iar evoluţia istorică a traficului prin acest punct logistic vital desenează exact frământările prin care a trecut România imediat după 1990.

Cei aproximativ 24.000 de angajaţi fac posibilă comparaţia portului cu un mic orăşel de provincie. Zilnic, mii de camioane trec porţile portului pentru a depozita mărfurile, care urmează a fii sortate şi îmbarcate pe aproximativ 5000 de vapoare în fiecare zi.
Portul Constanţa se situează în primele 20 de porturi de mărfuri ale Europei. El este în dezvoltare şi de aceea numărul muncitorilor ar trebui normal să crească. Aceasta este o opţiune de angajare în oraşul portuar.
Să nu uităm că Municipiul Constanţa este de asemenea şi un oraş turistic. Staţiunea Mamaia fiind cap de listă din punct de vedere turistic al oraşului. Potenţialul turistic pe care oraşul îl are aduce anual la Constanţa sute de mii de turişti care vin la Constanţa pentru obiectivele istorice dar mai ales pentru a-şi petrece concediul de vară la malul mării, staţiunea Mamaia venind cu ceva nou în fiecare an(Palmieri, Aqua Magic, autobuze supra etajate, telegondola, fântâni arteziene).
Odată cu miile de turişti care vizitează Constanţa vin şi o mulţime de locuri de muncă în turism. De la salvamari, cameriste, ospătari, recepţionere, barmani, strepteose, până la ghiduri turistice, există o diversitate mare a locurilor de muncă pe care îl poţi avea. Personalul hotelier domină în această listă, având numărul cel mai mare de angajaţi.
Desigur, chiar dacă aceste 2 domenii sunt „motoarele” de forţă de muncă ale Constanţei, oraşul activează şi pe alte domenii.
Dacă ceea ce ai citit până acum nu ţi-a stârnit deloc interesul, există şi alte tipuri de job-uri în Constanţa, ca în orice alt oraş. Desigur nu are rost să intru în detalii pentru că aceste locuri de muncă sunt cunoscute de toată lumea.
Având în vedere că municipul Constanţa se află pe locul doi ca nivel standard de viaţă, după Cluj Napoca, în România, acest fapt rezultă că salariile pe care locuitorii Constanţei le au sunt nu numai favorabile, ci chiar atractive, putând să îţi construieşti un nivel de trai decent.
Varietatea de locuri de muncă pe care oraşul Constanţa o oferă, îl face cel mai mare oraş din judeţ, populaţia oraşului reprezentând 63% din populaţia totală a judetului.
Pe portalurile de job-uri puteţi să vă faceţi o idee de locurile de muncă de care oraşul dispune şi care sunt cele mai căutate meserii. Oportunităţile pe care oraşul le oferă nu sunt de neglijat, în alte zone locurile de muncă sunt limitate şi ca număr şi ca diversitate.

În concluzie, Constănţenii dispun de o varietate de locuri de muncă şi ar trebui să profite de acest lucru. Se pot angaja în diferite domenii care în alte oraşe nu ar fii disponibile. În Constanţa cu siguranţă poţi să-ţi găseşti un loc de muncă care să-ţi placă şi să-ţi satisfacă nevoile salariale.

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top