Opinii

La evenimentul organizat cu ocazia Zilei Naționale de la Fântânele au participat și doi profesori de la Universitatea Ovidius

Autoritățile locale din comuna Fântânele au sărbătorit Ziua Națională a României conform tradiției locale, respectiv un spectacol oferit de micii patrioți din comună în sala de spectacole a Căminului Cultural și au servit fasole cu cârnați.
În prima parte a zilei, elevii școlii din comună au aflat detalii legate de evenimentele istorice ce au culminat cu Marea Unire de la 1 decembrie 1918 de la profesorul univ. dr. Stoica Lascu și conf. univ. dr. Marian Zidaru de la Universitatea Ovidius.

 

Totodată, elevii au pregătit un impresionant moment cultural-artistic constând în cântece patriotice, cântece populare și recitare de poezii. După momentul artistic, oamenii au dansat hora unirii, s-au încălzit cu ţuică, vin fiert şi au mâncat fasole cu cârnați. Edilul comunei, Gheorghe Popescu, ne-a vorbit despre organizarea evenimentului și a ținut să le mulțumească sponsorilor din comună pentru implicare: „Ne bucurăm că și de această dată fiii satului cu o situație materială bună, și cu un suflet și mai bun, ne-au ajutat să pregătim acțiunea de anul acesta. Sponsorii noștri din comună au oferit tuturor participanților la eveniment fasole cu cârnați, vin și țuică fiartă. De asemenea, din partea bugetului local, au fost distribuite 200 de pachete pentru copiii din comună”.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top