Primăria orașului Eforie, a anunțat azi 22 decembrie, finalizarea cu succes a proiectului cu titlul ”Parc de recreere în orașul Eforie”. Proiectul a fost implementat în urma contractului de finanţare, încheiat între UAT – Oraș Eforie și Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional 2007-2013 (AM POR), prin Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2007-2013 (OI). Proiectul s-a desfășurat în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013.
Obiectivul general al proiectului a fost îmbunătățirea factorilor de mediu și creșterea calității vieții prin crearea unui parc de recreere în orașul Eforie, în contextul protejării mediului înconjurător și al asigurării unei dezvoltări durabile. Parcul de recreere este amplasat în Eforie Sud, pe str. Dezrobirii, în zona Restaurantului Cazino, pe un teren cu suprafață totală de 7.927 mp. Pentru îndeplinirea obiectivului general al proiectului, în cadrul procesului de implementare au fost urmărite următoarele obiective specifice: îmbunătățirea cadrului de viață, a peisajului, prin îmbogățirea biodiversității; menținerea și îmbunătățirea calității factorilor de mediu și a sănătății populației; creșterea zonelor de recreere și a spațiilor de joacă pentru copii prin amenajarea unui parc de recreere în orașul Eforie. Acesta a fost reabilitat cu: alei asfaltate, iluminat nocturn, piese de mobilier specific, locuri de joacă și de relaxare, un skate park pentru role și skateboard, fântâni arteziene și toalete ecologice; creșterea dinamismului economic și turistic. Proiectul a prevăzut, alături de lucrările de construcții necesare pentru amenajare, instalarea unor dotări specifice, care au rolul de a valorifica potențialul turistic al stațiunii Eforie Sud. Astfel, a fost instalată inclusiv o scenă fixă pentru concerte, manifestații culturale și spectacole în timpul sezonului estival. Valoarea totală a proiectului a fost de 3.107.596,76 lei, iar valoarea totală eligibilă de 2.424.713,32 lei. Valoarea neeligibilă, inclusiv TVA, a fost de 104.594 lei, iar valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile de 578.289,44 lei. Finanțarea nerambursabilă este de 98% din valoarea totală eligibilă a proiectului, în timp ce contribuția Primăriei Eforie este de 2%. Perioada de implementare a proiectului a fost de 17 luni.
