Opinii

Primăria Cumpăna s-a înfrăţit cu oraşul Zhuanghang din Shanghai

O delegaţie din Shanghai, condusă de Lu Xiangxiang, Preşedintele Congresului Poporului din Districtul Fengxian, Shanghai, a efectuat o vizită în judeţul Constanţa. Primul moment oficial al vizitei a avut loc duminică, 2 noiembrie, la ora 17:00, la Universitatea “Andrei Şaguna” – Fereastră deschisă a Shanghai-ului în România, unde delegaţia a fost primită de conducerea Asociaţiei Române de Prietenie cu China – filiala Constanţa şi au fost prezentate expoziţiile “Memoria Republicii Populare Chineze” şi “Oraşul Lumii – Shanghai” organizate în holul Universităţii.

Luni, 3 noiembrie, la ora 10:00, la Primăria Cumpăna, a avut loc festivitatea semnării acordului de înfrăţire cu oraşul Zhuanghang din Districtul Fengxian, Shanghai şi vernisajul expoziţiei “Cultură şi civilizaţie în Shanghai”.
Vizita partenerilor chinezi a continuat în oraşul Techirghiol, la Primărie, unde s-a desfășurat momentul festiv al semnării Acordului de înfrăţire cu Districtul Fengxian, Shanghai şi vernisarea expoziţiei “Beautiful China”.
Acordurile încheiate “pe baza principiului egalităţii şi reciprocităţii” au fost semnate în prezenţa Domnilor Su Yanwen, Consului General al Chinei la Constanţa şi prof.univ.dr. Aurel Papari, Preşedintele Filialei Constanţa a “Asociaţiei Române de Prietenie cu China” – iniţíatoarea celor două înfrăţiri care promovează “colaborarea în domeniile economiei, comerţului, agriculturii, ştiinţei, tehnologiei, culturii, cercetării, educaţiei, sportului, turismului şi sănătăţii, în vederea prosperităţii comune şi a consolidării relaţiilor de prietenie”. La eveniment au fost prezenţi şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale, reprezentanţi ai Universităţii „Andrei Şaguna” Constanţa, consilieri locali, directori de şcoli şi grădiniţe, preoţi şi agenţi economici din comunitatea Cumpăna. Oaspeţii chinezi au fost impresionaţi de comuna Cumpăna, de realizările şi proiectele ce se derulează în prezent.
Expoziţia „Cultură şi civilizaţie în Shanghai“ va fi deschisă la sediul Primăriei Cumpăna în perioada 1 – 30 noiembrie.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top