Consiliul local Năvodari s-a întrunit săptămâna aceasta și a înscris 40 de proiecte de hotârâre. În prima parte a ședinței s-a discutat despre componența consiliului și modificările apărute în ultima perioadă. În locul consilierului demisionar de la PNL, Valentin Tucan, a devenit consilier local, din partea aceleiași formațiuni politice, Gheorghe Pârlitu.
Consilierii locali au votat rectificarea bugetului local, rectificare care s-a făcut pe plus, ceea ce înseamnă că veniturile realizate de orașul Năvodari sunt mai mari decât cheltuielile, fapt care duce la susținerea și realizarea proiectelor propuse de administrația publică locală. Printre punctele aprobate au fost adoptate două planuri de urbanism zonal pentru construirea a două ansambluri rezidențiale și a unor dotări turistice în zona Mamaia Nord. De asemenea, s-a aprobat concesionarea fără licitație publică a unui teren în suprafață de 937 mp, pe strada D 13. În zona respectivă, în cartierul rezidențial și aproape de malul mării, se va construi o biserică ortodoxă, lăcaș de cult necesar atât locuitorilor din apropiere, cât și turiștilor care vin pe aceste meleaguri în fiecare sezon estival. Aleșii locali au mai votat, în domeniul dezvoltării infrastructurii și utilităților publice, studiul de fezabilitate și indicatorii economici pentru proiectul privind introducerea iluminatului public în zona de lotizări Midia. Tot pentru a veni în sprijinul activității turistice, la inițiativa primarului Nicolae Matei, consilierii locali au aprobat achiziționarea a două trenulețe turistice care vor fi folosite în tabăra Delfinul din Năvodari. În domeniul educației, mai precis al reabilitării unităților de învățământ, a fost aprobată documentația tehnico-economică pentru proiectul tehnic privind anveloparea Școlii “Grigore Moisil” și a Grădinițelor “Veseliei” și “Albatros”. În domeniul sportiv, stadionul Flacăra se va moderniza, iar capacitatea tribunelor va crește până la 8000 de locuri, în timp ce terenul sportiv Chimia va fi dotat cu gazon sintetic. În privința perfomerilor din sport, consilierii locali au votat proiectul inițiat de primarul Nicolae Matei, prin care au fost premiați financiar primul campion național de box la seniori din istoria orașului Năvodari, Ion Băluță și antrenorul său, precum și acordarea unui ajutor secției de box din cadrul Clubului Sportiv Năvodari.
