Începând cu luna aceasta va fi dată în folosință noua grădiniță cu program prelungit din comună. Clădirea în care a fost amenajată această nouă grădiniță a deservit soldaţilor de la o fostă unitate militară ce a funcționat în trecut în comuna constănţeană. Spaţiile fostei unităţi militare nu au mai fost folosite de aproape zece ani, de când baza a fost dezafectată. În 2010, Ministerul de Interne a transferat aceste clădiri către Primăria Lumina. La scurt timp, două dintre clădiri au fost reamenajate și funcționează actualmente ca şcoala primară a cartierului, respectiv grădiniţă cu program normal. Proiectul a fost derulat de administraţia locală în colaborare cu Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), care a alocat fondurile necesare pentru reabilitarea clădirii.
Un articol de Viviana MIHĂLȚEANU
Datorită numărului mare de copii preșcolari, Consiliul Local Lumina a luat în urmă cu un an hotărârea de a transforma și un al treilea corp al clădirii într-o gradiniță cu program prelungit. Lucrările au început în luna septembrie a anului trecut și au luat sfârșit luna aceasta. Primarul localităţii, Dumitru Chiru, spune că aici vor putea învăţa 100 de copii: în două săli vor învăţa preşcolarii şi în alte două săli vor fi găzduiţi copiii de creşă. Pe lângă cele patru săli, aici s-au amenajat şi un cabinet medical, două grupuri sanitare, o sală de mese şi cancelaria. Și de această dată cheltuielile aferente reabilitării clădirii au fost suportate de către CJC și Administrația Locală Lumina. Foarte important este faptul că grădiniţa va fi destinată tuturor copiilor din localitate, şi nu doar celor din cartierul în care se află. Părinţii nu vor avea nici grija transportului, pentru că administraţia locală le pune la dispoziţie un microbuz.
