Jurnaliștii ziarului DEZVĂLUIRI au descoperit o davă misterioasă
În urmă cu mai bine de 2 milenii, în zona cunoscută astăzi sub denumirea de Gura Dobrogei, se afla o davă puternică, condusă de regele get Dapyx, personaj real, menționat în mai multe izvoare antice. Arheologii români nu au reușit niciodată să descopere locația exactă a cetății, identificând doar câteva situri minore (așezări civile din perioada romană), aflate în zona comunei Cogealac. Lipsa fondurilor pentru săpături și mai ales indiferența i-au făcut pe specialiști să ignore informațiile primite de la diverși localnici, cu privire la movilele ciudate aflate în apropierea unui teren agricol. Am mers la fața locului și în mai puțin de o oră am descoperit dovezi clare, care confirmă existența unei aşezări antice, cum ar fi fragmente de ceramică getică, resturi de cuțite de silex și mai ales movile curioase de zeci de metri lungime sub care se găsesc, cu siguranță, ziduri de incintă. Piatra, de șist verde, prelucrată brut descoperită în cantități uriașe a fost adusă special în acel loc pentru a fi folosită la zidurile cetății, în stilul “murus dacicus”, varianta Sciția Minor.
Un articol de Cristian CEALERA
Movilele ciudate
Primul lucru care te surprinde, atunci când mergi pe acest sit este geografia ciudată a locului. În mijlocul unui imens teren agricol plat, răsar dintr-o dată
câteva movile stranii de pământ, dispuse într-un perimetru aproape pătrat, mare de câteva sute de metri pătrați. Câteva dintre ele, cele de exterior, compun practic un uriaș val de pământ, pe care altădată geții îl foloseau pentru a se apăra de atacurile străine. Valul se întrerupe pe o distanță de aproximativ 6-7 metri, pe care se găsea odată drumul spre Poarta Cetății. Imediat ce lași în urmă movilele exterioare ale valului, dai de alte ridicături ciudate de pământ. Sunt mai înguste decât primele și sunt dispuse în linie dreaptă, căzând perpendicular spre un pârâu aflat în apropiere. Pe aceste movile drepte se găsesc cantități uriașe de piatră, care nu au ce căuta practic în mijlocul terenului agricol. Ne găsim, fără doar și poate, pe zidul de incintă al fostei dave, pentru că „movilele drepte” se ridică la peste doi metri deasupra solului. Dacă s-ar săpa în această zonă s-ar descoperi cu siguranță primele dovezi certe ale fortificaţiei. Mergem mai departe, în interiorul perimetrului și descoperim primele dovezi de locuire antică. Peste tot găsești fragmente de ceramică autohntonă sau grecească și sticlă verzuie opacă, de o consistență aparte, pe care romanii și popoarele cu care aceştia intrau în raporturi comerciale o foloseau încă din secolul I î.H. În această zonă se găsesc zeci de movile de mici dimensiuni, dispuse neregulat într-o zonă de câțiva zeci de metri pătrați. Seamănă izbitor cu bordeiele de la Capidava, cele care acoperă și acum jumătate din acel bine-cunoscut sit. Nu departe de aceste bordeie avem o movilă centrală, aflată chiar în mijlocul așezării. Aici s-ar fi putut ridica locuința principală, așezarea princiară. Mergem mai departe și după cam cinci minute de mers (în paralel cu pârâul din apropiere) dăm de alt zid de incită, care marca marginea davei. Și aici găsim aceleași movile drepte specifice zidului de incintă și în exteriorul lor din nou valuri uriașe de pământ, ridicate pentru apărare. Dovezile sunt evidente și dacă s-ar efectua cercetări amănunțite, zidurile vechii așezări ar răsări din adâncul pământului…
Pe urmele legendei
O davă de o asemenea dimensiuni ar fi putut adăposti în antichitate câteva mii de suflete. Gândul ne duce la cetatea regelui Dapyx, o davă despre a cărei existenţă se ştie de mult din izvoarele antice, dar a cărei locaţie nu a fost niciodată stabilită. De numele lui Dapyx se leagă un eveniment extrem de important din istoria Dobrogei antice, acest conducător get fiind implicat acum 2000 de ani într-o poveste care a dus ulterior la cucerirea Sciţiei Minor de către Imperiul Roman. Celebrul istoric roman Dio Cassius a scris în opera sa „Istoria Romană” că, în anul 31 î.H, împăratul Octavian Augustus l-a învins în bătălia navală de la Actium pe rivalul său Marc Antoniu şi pe regina Cleopatra a Egiptului. Printre străinii aliaţi cu Octavian se găsea şi regele get Roles, din tribul sacilor şi care domnea în Sudul actualei Dobroge (la Sacidava). La trei ani de zile după această bătălie, Roles (rege clientelar) i-a cerut ajutor lui Octavian într-un conflict militar intern. El se războia cu doi regi vecini, unul fiind Zyraxes de la Genucla (în Nordul Dobrogei, la Somova), iar celălalt, Dapyx. Împăratul Octavian a trimis în ajutorul lui Roles o forţă armată condusă de proconsulul Licinius Crassus. Acesta l-a atacat pe Dapyx şi l-a învins într-o bătălie purtată în câmp deschis. Regele get s-a retras (cu ce îi mai rămăsese din armata sa) între zidurile davei sale. Crassus l-a asediat, a reuşit să distrugă fortificaţia iar Dapyx a fost ucis.
Keiris
Înainte de asediul davei, o mare parte din populaţia civilă a tribului lui Dapyx a fugist din cetate şi s-a ascuns într-o peşteră uriaşă din apropiere, numită Keiris. După distrugerea cetăţii, Crassus i-a urmărit pe geţii fugari şi cu ajutorul unui trădător a descoperit toate intrările peşterii Keiris. Neputând să ajungă în galeriile în care se aflau geţii (Cassius Dio vorbeşte despre un adevărat labirint în peşteră), generalul roman a ordonat să fie zidite toate intrările Keirisului, condamnându-i astfel pe băştinaşi la moarte prin inaniţie. După acest act de maximă cruzime, Crassus a plecat spre Nord, unde a cucerit Genucla lui Zyraxes, forţându-l pe acesta să îşi abandoneze cetatea şi să fugă la sciţi pentru a cere ajutor. Înfrângerea celor doi regi geţi marchează practic cucerirea Sciţiei Minor de către romani. Roles rămâne rege clientelar iar Roma îşi începe dominaţia efectivă în teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră.
O mistificare a istoriei
Despre locaţia legendarei Keiris s-au scris multe de-a lungul timpului, fiind avansate tot felul de ipoteze. Potrivit lui Vasile Pârvan, ar fi vorba de Peştera Limanu, aflată lângă Mangalia, în opinia istoricului, aceasta fiind singura grotă de mari dimensiuni, care ar fi putut adăposti sute sau mii de civili. Este ciudată această locaţie şi asta, cu atât mai mult cu cât se ştie că Dapyx a domnit în centrul Dobrogei. De la Gura Dobrogei la Limanu sunt însă mai bine de 100 de kilometri şi este imposibil ca poporul fugar din centrul provinciei să se fi refugiat în Sud, acolo unde se aflau, atât forţe romane impresionante, cât şi marele rival Roles. Civilii ar fi făcut câteva zile pe drum, aşa că ar fi fost ajunşi foarte uşor de urmăritori. Pârvan şi-a motivat însă concluzia, afirmând că doar Peştera Limanu este singurul labirint în care s-ar fi putut adăposti poporul lui Dapyx. Majoritatea arheologilor români au îmbrăţişat concluzia, nevrând să îl contrazică pe „marele pionier”, chiar dacă teoria acestuia avea lacune uriaşe.
Peştera Liliecilor – varianta logică
Cealaltă variantă ar fi însă Peştera Liliecilor, situată în Cheile Dobrogei (la câţiva kilometri de cetatea lui Dapyx). Aceasta este o ipoteză mult mai logică, dar Pârvan a exclus-o, considerând că cei 500 de metri de galerii de aici nu ar fi fost destul de încăpători pentru poporul pribeag. Trebuie să ţinem însă cont şi de exagerările pe care istoricii antichităţii le comiteau adesea. Astfel, este posibil ca Dio Cassius să fi „sărit calul”, afirmând că în Keiris s-a adăpostit un întreg popor, cu tot cu averile sale. Ar fi mult mai logic ca doar câteva sute de civili să fi reuşit să scape din asediu şi să fugă în cea mai apropiată peşteră din zonă. De asemenea, Peştera Liliecilor ar fi putut fi mult mai mare în antichitate, în ultimii 2000 de ani, ea putând suferi diverse transformări (surpări de galerii etc). Nu trebuie de asemenea să uităm că la Peştera Liliecilor s-a descoperit un material arheologic imens, datând din toate perioadele (de la Neolitic şi antichitate şi până la Evul Mediu), ceea ce demonstrează că această peşteră a fost întotdeauna locul de refugiu preferat de către locuitorii din zonă. Ar mai exista şi o a treia ipoteză, cea a unei peşteri necunoscute, nedescoperită încă. Cheile Dobrogei ascund încă numeroase secrete şi zvonuri referitoare la tunele subterane şi grote legate între ele au făcut mereu parte din folclorul local.
O poveste fără sfârşit
Oricine ajunge să vadă movilele stranii de la Gura Dobrogei nu poate ignora evidenţa. Nu vorbim despre dealuri, coline, alte forme de relief, ci despre ruine ascunse sub pământ. De la un capăt la altul al movilelor drepte de incintă sunt peste 400 de metri aşa că putem vorbi de o aşezare foarte mare, care întrece în dimensiuni cetăţi romane de mai târziu precum Capidava sau Ulmetum.
