Mic şi rău: PP-DD, cuiul lui Pepelea de pe noua scenă a politicii româneşti
Deşi mulţi nici nu l-au în considerare formaţiunea politică născută în urmă cu un an „după gratii”, iată că în urma alegerilor locale din 2012, aceasta a ajuns să conteze mai mult decât poate ar fi sperat proprii candidaţi. Unul dintre cele mai elocvente exemple este cel din cadrul Consiliului Municipal Tulcea, unde USL a obţinut un număr egal de mandate cu cei de la PDL: câte nouă fiecare partid. Balanţa a fost înclinată de PP-DD, „cenuşăreasa” alegerilor locale, care, după miezul nopţii, în urma numărării voturilor, s-a transformat în „prinţesa” curtată de partidele care aveau nevoie de majoritate. Astfel, pentru numirea viceprimarilor din cadrul Primăriei Tulcea, USL a bătut palma cu PP-DD, care a obţinut trei mandate. Aşa se face că noii viceprimar ai municipiului Tulcea sunt Daniel Drăniceanu (PSD) şi Ovidiu Ghionu, din partea PP-DD.
Partidul lui Dan Diaconescu decide majoritatea în multe dintre consiliile locale dobrogene
Cenuşăreasa alegerilor locale din iunie 2012 a fost, cu siguranţă, Partidul Poporului – Dan Diaconescu. ”Născut” în urma detenţiei liderului formaţiunii, partidul a crescut într-un an cât altele în 10. Tot 10 este şi procentul, în general, pe care PP-DD l-a obţinut la alegerile locale din iunie 2012. Peste 100 de candidaţi PP-DD au câştigat primării din ţară şi în foarte multe dintre consiliile locale PP-DD a câştigat numere semnificative de consilieri, care acum decid majoritatea şi pun probleme în negocieri Uniunii Social Liberale şi Partidului Democrat Liberal. La fel se întâmplă şi în administraţiile publice din judeţele Constanţa şi Tulcea. PP-DD a reuşit să câştige trei locuri de consilieri judeţeni atât în CJC, cât şi în CJT. La fel s-a întâmplat şi în Consiliile Municipale, unde PP-DD are, de asemenea, câte trei consilieri în Constanţa, respectiv Tulcea. Una dintre localităţile constănţene, unde PP-DD decide majoritatea este comuna Castelu. PDL are şase consilieri, PSD încă şase, iar PP-DD unul singur! Ironia vine din faptul că deşi are un singur consilier, PP-DD este marele câştigător având în vedere că este curtat de ambele partide pentru a aproba, ori a bloca proiectele iniţiate de primarul Nicolae Anghel (PDL). Dar cum Dan Diaconescu a declarat sus şi tare că nu va face alianţe cu „ciocoii”, rămâne să vedem, după prima şedinţă a Consiliului Local proaspăt validat, dacă PP-DD va fi pro sau contra proiectelor primarului.
