Cu ocazia zilei de 1 Iunie, recunoscută internaţional ca fiind Ziua Copilului, Primăria şi Consiliul Local Cumpăna, reprezentate legal prin primarul Mariana Gâju, în parteneriat cu Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa, au organizat o serie de activităţi sportive si culturale ce s-au derulat în comuna Cumpăna începând cu ziua de 31 mai.
Un articol de Andreea PAVEL
Astfel, duminică, în ultima zi a lunii mai, pe Stadionul Complexului Sportiv “Victoria Cumpăna” din localitate, activităţile s-au desfăşurat după următorul program: începând cu ora 09:00, a avut loc “Crosul Copilăriei”, startul fiind dat de la „Troiţa” din comună. La ora 09:30, a avut loc deschiderea festivă a activităţilor dedicate Zilei Internaţionale a Copilului „1 IUNIE”. Zece minute mai târziu, a fost prezentat programului artistic oferit de preşcolarii celor două Grădiniţe din comună, elevii Şcolii generale cu clasele I – VIII Cumpăna şi Ansamblurile „Muguraşii Cumpenei” şi „Româncuţa”.
În jurul orei 10:30, elevii ce au obţinut rezultate la olimpiadele şi concursurile şcolare au fost premiaţi de administraţia locală, iar pe de altă parte, toţi cei aproape 1400 de şcolari au primit cadouri din partea Primăriei şi Cosiliului local. Jumătate de oră mai târziu avea să înceapă spectacolul de divertisment intitulat „Clovnii în mijlocul copiilor”
Pe 1 iunie, timp de o oră, între 10:00 şi 11:00, au avut loc diverse competiţii sportive cu ştafete mixte, pentru preşcolari dar şi pentru elevii din clasele I – VIII. Apoi a fost organizat concursul de biciclete şi atletism, pentru preşcolari şi şcolari.
În jurul orei 12:00, s-a desfăşurat concursul de role, pentru elevii din clasele V – VIII, iar pe la ora 13:00, în curtea şcolii din Cumpăna s-a desfăşurat Cupa “1 Iunie”, la Fotbal.
