Lucrările de renovare a celor 11 unităţi de învăţământ de pe raza comunei Ostrov se apropie de sfârşit.
Un articol de Sebastian TARCEA
În acest moment sunt finalizate, în ceea ce priveşte renovarea, aproximativ 70% din unităţile de învăţământ. Primarul Niculae Dragomir a reuşit să achiziţioneze materialele necesare lucrărilor de renovare încă de la finele anului şcolar trecut, iar în acest moment se aşteaptă controlul Autorităţii de Sănătate Publică, în vederea acordării autorizaţiilor necesare funcţionării. Astfel, cele două şcoli de arte şi meserii, şase şcoli generale, două grădiniţe şi un liceu teoretic, vor fi pregătite până la 15 septembrie pentru începerea anului şcolar 2008-2009. Unităţile de învăţământ au fost deja aprovizionate cu o parte a materialului necesar pentru încălzire, iar în lunile următoare se va continua achiziţionarea acestuia, astfel încât să nu existe probleme pe perioada sezonului rece.
