Opinii

Ziua Unirii Principatelor sărbătorită la Năvodari

Începând cu ora 13.00, pe platoul din faţa Troiţei aflată în centrul oraşului, s-au desfăşurat evenimentele prin care Primăria şi Consiliul Local au dorit să marcheze acest moment deosebit din istoria naţiunii române.

 

Un articol de Sebastian TARCEA, Andreea PAVEL

Manifestările dedicate împlinirii a 150 de ani de la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza şi ca domn al Ţării Româneşti (după ce la 5 ianuarie 1859 fusese ales domn al Moldovei), au  cuprins următoarele repere: raportul comandantului Batalionului 110 Transmisiuni-informatică, Te Deum oficiat de un soborul de preoţi ai oraşului Năvodari, evocarea principalelor momente istorice care au dus la înfăptuirea Unirii de la 24 ianuarie 1859. Prezentatorul evenimentului a fost directorul Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Constanţa, dr. Virgil Coman.

La eveniment au participat, pe lângă primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, primarul comunei Lumina, Dumitru Chiru, consilieri locali, reprezentanţi ai partidelor politice, directorii instituţiilor publice din oraş, comandanţii poliţiei locale din cadrul Ministerului de Interne dar şi ai poliţiei comunitare, ai jandarmeriei, UM 110 Mamaia Sat, directorii unităţilor şcolare precum şi un numeros public.

După slujba religioasă ţinută în memoria celor ce au oferit jertfa de sânge acestui neam şi după amintirea principalelor momente ale Unirii alături de dr. Virgil Coman, a urmat discursul primarului oraşului, Nicolae Matei, care i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi la unitate şi solidaritate între categorii sociale. Momentul a fost urmat de depuneri de coroane de flori din partea administraţiei publice locale, a principalelor instituţii publice din oraş şi a partidelor politice (PSD, PD-L şi PNL).

Primăria Năvodari a organizat şi un spectacol artistic, dedicat acestei zile. Celor prezenţi, copiii de la Grădiniţa “Peştişorul de Aur”, Şcoala nr. 2 şi Şcoala nr.3, le-au oferit momente artistice specifice. Cei mici au recitat poezii patriotice,au cântat Hora Unirii, dar nu l-au uitat nici pe Moş Ion Roată căruia i-au dat viaţă într-o mică scenetă.

Programul manifestărilor dedicate momentului 24 ianuarie a fost urmat de defilarea gărzii de onoare a Batalionului 110 transmisiuni-informatică.

Ziua Unirii Principatelor Române a continuat la Năvodari cu o horă în care s-au prins atât oficialităţile prezente, cât şi cetăţenii veniţi la manifestare.

Cei aflaţi în centrul oraşului au fost serviţi cu vin fiert, în acest sens fiind pregătiţi 150 de litri de vin.

 

 

 

 

         

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top