Actualitate

Ziua Cuvioasei Parascheva, moment de sărbătoare pentru comuna Saraiu. Mesajul primarului

14 octombrie, când creștinii ortodocși o cinstesc pe Cuvioase Parascheva, este un moment deosebit pentru comunitatea din Saraiu, județul Constanța.

Cu acest prilej, Dorinela Irimia, primarul comunei, le-a transmis un mesaj tuturor locuitorilor.

Primăria comunei Saraiu vă felicită cu prilejul sărbătorii Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea localității. Cu acestă ocazie doresc să vă adresez sincere și cordiale felicitări, urări de sănătate, fericire, prosperitate, această sărbătoare să vă poarte de grijă, să vă aducă lumină, căldură şi belşug, să vă îndrume doar la fapte bune întru prosperarea localităților noastre şi a pământului drag.

În casele Dumneavoastră să domnească mereu pacea, voia bună şi belşugul. Sacralitatea sărbătorii să ne facă mai buni, mai curați, mai iertători şi mai atenţi cu cei din preajmă, iar Sfânta Cuvioasă Parascheva să ne vegheze neamul, satul şi familiile, să ne binecuvânteze în activitățile de zi cu zi”, a transmis Dorinela Irimia.

De asemenea, primarul a mers în fiecare casă din comună, alături de o echipă a administrație locale, oferind fiecărei familii o icoană a Cuvioasei Parascheva, un dar simbolic menit să întruchipeze credința și unitatea comunei Saraiu.

Cu ocazia aceleiași sărbători, Arhiepiscopul Teodosie a oficiat Sfânta Liturghie și sfințirea catapetesmei la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitatea Dulgheru, comuna Saraiu.

Cum vremea și vremurile vin tăvălug cu lucruri și evenimente pe care nu întotdeauna le putem modela, în acest an, după o muncă asiduă, dar și împlinită, am ales să aducem veșmântul Cuvioasei Parascheva la biserica din localitatea Dulgheru, prilej cu care să-i mulțumim ocrotitoarei noastre și să-i sărbătorim ziua cu mulțumiri și rugăciune, așa cum se cuvine”, mai spune Dorinela Irimia, primarul comunei Saraiu.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top