Actualitate

Ziua Armistițiului celebrată în municipiul Medgidia. „Jertfa lor a făcut ca noi să avem un viitor în care să ne simțim liberi”

Ziua Armistițiului marchează încheierea simbolică a Primului Război Mondial la 11 noiembrie 1918. La această dată a fost semnat, în pădurea Compiègne, Franța, armistițiul care a pus capăt războiului. Principalii semnatari au fost mareșalul Ferdinand Foch, comandantul forțelor Antantei, și omul politic Matthias Erzberger, din partea Germaniei. Armistițiul a intrat în vigoare la ora 11 dimineața (textul prevedea încheierea acțiunilor de luptă în a 11-a ora a celei de-a 11-a zile a lunii a 11-a).

Ziua Armistițiului a fost declarată sărbătoare națională în unele state participante la prima conflagrație mondială, printre care Belgia, Franța, Marea Britanie, Polonia și Statele Unite.

În municipiul Medgidia au avut loc ample activități de comemorare a acestei zile. La eveniment au fost prezente, alături de oficialitățile locale și înalți reprezentanți ai Republicilor Serbia și Cehia.

Manifestările au început cu dezvelirea monumentului ridicat în memoria voluntarilor cehi, aflat în imediata apropiere a Monumentului Eroilor Sârbi și a Plăcii Comemorative ,,Spitalele Femeilor Scoțiene” din incinta Cimitirului Ortodox. A urmat oficierea serviciului religios de pomenire a tuturor soldaților care s-au jertfit pe câmpul de luptă pentru obținerea libertății.

Ambasadorul Republicii Cehia în România, Excelența Sa Vladimir Valky a amintit de miile de soldați cehi care au pierit în luptele sângeroase din Dobrogea, din toamna anului 1916. ,,Sper ca adunarea festivă de azi, în Medgidia, să fie începutul unei noi tradiții și că ne vom mai întâlni pentru acte de pietate și în anii următori.”, a mai precizat Excelența Sa.

O frumoasă istorioară despre umanism și devotament a prezentat și colonelul Cornelia Prioteasa, reprezentanta Comitetului de Inițiativă pentru Spitalele Femeilor Scoțiene: ,,Astăzi, în memoria celor care și-au sacrificat viața alături de armata română pe frontul din Dobrogea, aici la Medgidia, am adus în semn de omagiu – lumina recunoștinței – simbol al căldurii cu care Doctorița Elsie Inglis și voluntarele Spitalelor Femeilor Scoțieine au îngrijit cu devotament și dăruire mii de răniți, ținându-le aprinsă flacăra speranței, în sufletul lor sfâșiat de răni și durere”.

Edilul Municipiului Medgidia, Valentin Vrabie a adus un omagiu eroilor români, sârbi, cehi, scoțieni și ruși, care au luptat pentru apărarea frontului dobrogean, în timpul Primului Război Mondial. ,,Aceștia au reușit ca prin jertfa lor să facă posibil ca noi, urmașii, să avem un viitor în care să ne simțim liberi și demni. Sunt mândru că Monumentul Eroilor Sârbi, placa comemorativă ridicată în onoarea personalului medical voluntar, infirmiere și doctorițe scoțiene dar și Monumentul Eroilor Cehi, astăzi dezvelit, care împreună evocă gloria militară a înaintașilor noștri, se află pe teritoriul municipiului Medgidia”, a declarat primarul.

Ceremonialul a continuat cu festivitatea depunerii de coroane la Monumentul Ofițerilor și Soldaților Sârbi, la Placa Comemorativă ,,Spitalele Femeilor Scoțiene” precum și la Monumentul Voluntarilor Cehi.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top