Actualitate

Ziua Armatei Române, marcată la Tulcea

Profesorul Ştefan Coman, consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, a participat vineri, 25 octombrie 2024 la ceremonialul militar și religios organizat de Instituția Prefectului – Județul Tulcea și Garnizoana Tulcea pentru a marca Ziua Armatei Române.

Marcată în fiecare an pe data de 25 octombrie, Ziua Armatei Române amintește de anul 1944, atunci când, după eliberarea oraşului Carei, se atingea obiectivul major al românilor, și anume eliberarea întregului teritoriu de sub ocupaţia germano-maghiară şi anularea consecinţelor dictatului de la Viena din 30 august 1940.

„25 Octombrie 1944, ziua eliberării ultimei palme de pământ românesc de sub ocupaţia străină, a avut şi continuă să aibă valoare de simbol pentru oştirea şi poporul român. Datorăm profund respect soldatului român care a luptat cu toată fiinţa şi puterea sa, propulsat de flacăra lăuntrică a patriotismului şi sentimentul datoriei. A rămas de multe ori anonim, pentru că întotdeauna numele său s-a contopit cu cel al Ţării, cu cel al Poporului, acesta devenind, emblematic, DATORIE şi SACRIFICIU. Marcată anual, începând din 1959, ziua de 25 octombrie a devenit un reper moral în ceea ce înseamnă respectul pentru armata română, pentru jertfa ostașilor noștri pe altarul istoriei zbuciumate a poporului român, precum și pentru tinerii soldați care i-au lăsat în urmă pe cei dragi și se află în misiuni departe de hotarele ţării, dar şi pentru dumneavoastră, cei prezenţi aici, de sprijinul şi încrederea cărora Armata României are nevoie.

Pentru toate acestea, noi, cei din administrația locală, în numele cetățenilor acestui județ, ne plecăm frunțile în semn de respect pentru toți ostașii români“, a transmis, în cadrul ceremonialului, prof. Ştefan Coman.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top