🎯Comuna Seimeni (Constanța) are tot ce și-ar dori o localitate rurală din România: e situată pe malul Dunării, se află la câțiva kilometri de Autostrada Soarelui și la o aruncătură de băț de Capidava – o cetate antică recent reabilitată și reintrodusă în circuitul turistic.
📌Este o zonă în care s-ar putea dezvolta turismului, sunt canale pentru pescuit și zone naturale superbe. Și totuși, în loc de dezvoltare și turism, la fața locului găsim: drumuri de pământ, gunoi și rugină în mijlocul satelor, locuri de joacă pentru copii și terenuri de sport distruse și un primar care fuge de întrebări. Seimeni nu este doar o comună lăsată în urmă, ci un exemplu de cum se poate rata un bun potențial, prin indiferență și lipsă de viziune.
În cadrul proiectului „Dobrogea Europeană – Administrațiile locale între promisiuni și performanțe”, am ajuns și în comuna Seimeni, județul Constanța. Am trimis în prealabil o listă de întrebări primarului Mitică Șerban, iar răspunsurile primite păreau promițătoare.
Doar că, atunci când am vrut să filmăm un interviu video, edilul a dispărut. Ne-a chemat la primărie, dar a plecat între timp. Așa că am decis să mergem singuri prin comună. Ce am găsit? Realitatea din teren e departe de cea descrisă în răspunsurile oficiale. 👇
🔎 Drumuri bune, doar pe hârtie
Oficialii Primăriei Seimeni susțin că toate drumurile sunt „bune, fiind circulabile” și că nu mai au drumuri de pământ. În total: 20 km de drumuri, dintre care 18 km asfaltați și 2 km pietruiți.
🛑 În realitate, în satul Dunărea, drumurile de pământ sunt la tot pasul, le-am surprins și în materialul video
🔍 Canalizarea „originală” din Seimenii Mici este un real pericol pentru sănătate publică
În Seimenii Mici, fiecare gospodărie de pe strada principală deversează apa menajeră direct într-un șanț de pe marginea drumului, care se varsă exact lângă un așa zis parc. Și lângă terenul de fotbal. Noroc că acesta din urmă e o ruină și, presupunem noi, nu mai e folosit.
🔴 Locuri de joacă pentru copii? Doar pe hârtie
📈 Potrivit Primăriei, s-au cheltuit 6.300.800 lei pentru amenajarea și reabilitarea locurilor de joacă din comună. Noi am vizitat un loc de joacă la Dunărea, care arăta ca după bombardamente și unul în satul Seimenii Mici, recent construit, dar… închis cu lacăt!
În centrul satului Dunărea am găsit o mizerie de nedescris, o stație de autobuz distrusă, coșuri de gunoi ruginite și sparte, un teren de fotbal impracticabil.
Turismul – o șansă ratată
Comuna Seimeni are peisaje de vis: lunca Dunării, lacuri, canale. Cu toate acestea, singura pensiune menționată oficial este „Pensiunea Domneasca”.
💡 În rest, terenuri concesionate unor oameni influenți pentru a-și construi case de vacanță, inclusiv fostului șef al Poliției Cernavodă. Nicio pensiune nouă, nicio viziune turistică.
🔻 Nici cultură, nici sport
Primăria recunoaște că nu mai organizează activități sportive sau culturale. Nu există sport de masă, nici sport de performanță. Nici măcar o tradiție care să anime viața comunității.
⚖️ Concluzie: Comuna Seimeni, între promisiuni și realitate
🎥 Ce am filmat în comuna Seimeni spune tot. Gropi, gunoaie, canalizare inexistentă, copii fără locuri de joacă sigure, bătrâni fără speranță.
Oficialii Primăriei Seimeni vorbesc despre fonduri și strategii. Dar oamenii trăiesc în sărăcie, iar locurile publice se degradează sub ochii lor.
📌 Rămâneți aproape pentru următoarele episoade din Dobrogea Europeană – proiectul care scoate la lumină diferența dintre ce ni se spune și ce trăim.
Mihai Răzvan ROTARU
