Am aflat cine sunt candidații PSD Tulcea la parlamentare, într-o conferință de presă în cadrul căreia liderii locali au subliniat importanța proiectelor de dezvoltare și investițiile strategice ce vor transforma județul în următorii ani.
Evenimentul de lansare a candidaților PSD Tulcea pentru alegerile parlamentare a subliniat angajamentele majore și direcțiile de dezvoltare esențiale pentru județul Tulcea, alături de proiectele strategice la nivel național.
Horia Teodorescu, președintele organizației județene a PSD Tulcea și președinte al Consiliului Județean, a deschis conferința subliniind cât de importantă este susținerea din partea viitorilor parlamentari pentru continuarea proiectelor locale și realizarea unor noi investiții care vor transforma județul.
Infrastructură și sănătate: priorități pentru dezvoltare
Un punct esențial în discursul său a fost legat de obiectivele de infrastructură și de sănătate. În cadrul investițiilor majore deja în desfășurare, Teodorescu a menționat podul de peste Dunăre, modernizarea porturilor din județ, investițiile în drumurile județene și construcția sălii de sport, dar și dezvoltarea Spitalului Județean de Urgență Tulcea. Acesta a afirmat că modernizarea spitalului va transforma Tulcea într-un punct medical de referință pe harta României, atrăgând totodată cadre medicale valoroase prin condițiile de lucru oferite. „Ne dorim ca județul Tulcea să ajungă la nivelul celor mai dezvoltate județe din țară”, a declarat Teodorescu, subliniind munca depusă pentru a atrage investiții și a transforma județul într-un pol economic important.
Drumul expres și parc industrial la Isaccea: proiecte strategice
Un alt proiect strategic menționat a fost drumul expres ce leagă Tulcea de Constanța, o investiție vitală pentru conectivitatea județului cu restul țării. Acest drum expres va facilita accesul investitorilor către Tulcea și va stimula dezvoltarea economică. „Județul nostru are nevoie de o infrastructură modernă pentru a deveni un pol de atracție pentru investitori”, a adăugat Teodorescu.
Printre proiectele noi se numără și crearea unui parc industrial la Isaccea, cu o suprafață de 100 de hectare, care va servi drept platformă de dezvoltare comercială între România și Ucraina. Această zonă industrială va fi un punct strategic pentru facilitarea comerțului transfrontalier și va deschide noi oportunități economice în județ. În plus, portul Sulina este un alt proiect de importanță majoră, aflat deja în execuție, care va transforma orașul într-un nod comercial internațional, capabil să proceseze milioane de tone de mărfuri anual. Modernizarea falezei din Sulina a fost de asemenea menționată, un proiect care va revitaliza turismul și va aduce orașul la standardele internaționale.
Consolidarea digurilor din Delta Dunării
Teodorescu a punctat și necesitatea consolidării digurilor din zona Deltei Dunării, în special pe Canalul Sfântul Gheorghe, pentru protejarea așezărilor și terenurilor agricole din zonă. În plus, s-a discutat despre un regim fiscal specific pentru Delta Dunării, care să faciliteze activitatea micilor agenți economici și să stimuleze dezvoltarea economică durabilă a regiunii.
Agricultura ecologică: Tulcea este lider în România
Primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion, a adus în atenție importanța agriculturii și a irigațiilor pentru județul Tulcea, subliniind că sunt în desfășurare opt proiecte majore de reabilitare a sistemelor de irigații, cu o valoare totală de aproximativ 260 de milioane de euro.
Aceste proiecte vor permite irigarea a peste jumătate din terenurile agricole ale județului, contribuind la creșterea productivității și la stabilizarea sectorului agricol. De asemenea, el a discutat despre potențialul agriculturii ecologice în Tulcea, subliniind că județul este lider național în acest domeniu și că este nevoie de sprijin pentru dezvoltarea capacităților de prelucrare a cerealelor și legumelor la nivel local, astfel încât fermierii să poată aduce pe piață produse finite de calitate superioară.
Eugen Ion a propus și crearea unui depozit regional de prelucrare și conservare a produselor agricole, menționând importanța acestuia pentru a sprijini fermierii din bazinul legumicol al județului. „Trebuie să susținem fermierii noștri să își vândă produsele pe piața locală, să le prelucreze și să ofere consumatorilor o calitate superioară”, a afirmat el.
„Un senator și doi deputați, restul e bonus”
În cadrul evenimentului, Teodorescu a prezentat și echipa de candidați ai PSD Tulcea pentru alegerile parlamentare, menționând experiența și competențele lor în domeniile de administrație și gestionare a proiectelor importante. El a subliniat că echipa este una echilibrată, alcătuită din oameni cu experiență și tineri promițători, care vor continua să susțină proiectele de dezvoltare ale județului. Horia Teodorescu a spus că targetul partidului pentru aceste alegeri este să scoată un senator și doi deputați. Tot ce ar fi peste, ar reprezenta un bonus.
PSD Tulcea și-a lansat candidații pentru parlamentare
Sergiu Constantinescu, candidat pentru Camera Deputaților, a subliniat importanța formării unei majorități parlamentare solide pentru a asigura continuarea proiectelor majore din Tulcea și găsirea finanțării necesare acolo unde aceasta nu există încă. „Este o onoare să fac parte din această echipă. Sunt convins că vom reuși să aducem mai multe finanțări și să deblocăm proiectele vitale pentru județul nostru”, a afirmat Constantinescu.
Dragoș Simion, candidat la Senat, și-a exprimat determinarea de a lupta pentru dezvoltarea județului, spunând că dragostea sa pentru Tulcea și pentru locurile natale îl motivează să se implice cu toată energia în sprijinirea proiectelor economice și sociale ale județului.
În încheiere, Horia Teodorescu a mulțumit tuturor celor prezenți, atât candidaților cât și reprezentanților presei, subliniind că PSD Tulcea rămâne hotărât să continue dezvoltarea județului și să sprijine proiectele vitale pentru comunitate. El a menționat că așteaptă susținerea tulcenilor prin voturi la alegerile parlamentare și prezidențiale, declarându-se încrezător că premierul Marcel Ciolacu va fi ales președinte al României, ceea ce va aduce un sprijin continuu pentru județul Tulcea.
Cine sunt candidații PSD Tulcea la parlamentare
Pentru Senat, lista e formată din: SIMION Dragoș, SIMION Lucian Eduard, LUCA Andaluzia, ȘTEFAN Ionuț Paul, iar pentru Camera Deputaților, din: CONSTANTINESCU Sergiu Mircea, VIZAUER Lavinia, ION Eugen, MERGEANI Dumitru, LIBOȘI George, TOFAN Cristina Elena
Mihai Răzvan ROTARU
