Ştiri

Victor Ponta, politicianul cu două feţe

În ultimii doi ani, premierul Victor Ponta şi-a făurit o reputaţie de „întâi-mincinos al ţării”. El nu numai că a făcut pe dos decât promisese pe vremea când era în opoziţie, dar a şi reuşit adesea performanţa de a se contrazice singur la o zi distanţă şi de a minţi în faţă un popor întreg, pentru a-şi acoperi scăpările. Vă prezentăm în continuare o listă a unor din minciunile şi grosolăniile care îl caracterizează pe Victor Ponta ca politician. Încercăm să le selectăm pe cele mai semnificative, pentru că altfel nu ne-ar fi de ajuns un ziar întreg pentru a le prezenta pe toate…

Un articol de Răzvan PETRE

Ponta cel sucit

Pe când era în opoziţie, Victor Ponta era duşmanul exploatării gazelor de şist şi al proiectului Roşia Montană, menţionând că aşa a fost sfătuit de soţia sa ecologistă – Daciana. Odată ajuns premier, el s-a sucit la 180 de grade – a uitat ce i-a zis soţia, a dat undă verde companiei Chevron şi a pus jandarmeria să îi snopească pe ţăranii şi pe preoţii din Pungeşti care erau împotriva gazelor de şist. A trimis în Parlament o lege care dădea Roşia Montană Gold Corporation dreptul de a expropria cetăţenii români, de a le lua pământul şi de a extrage aur folosind cianuri. La presiunea oamenilor ieşiţi în stradă, el a retras proiectul de lege.

Când prieten, când duşman cu Udrea şi Băsescu

Dacă din opoziţie, Ponta declara „eram împotriva proiectului Roşia Montană, fără să ştiu aproape nimic de el, doar pentru că era susţinut de Băsescu”, devenit prim ministru, Ponta a ajus să fie de acord cu preşedintele, pe această temă. Nu a fost singurul moment în care cei doi au fost în aceeaşi tabără. În 2011, Ponta declara „Eu nu o să fiu niciodată primul ministru al lui Traian Băsescu!” Câteva luni mai târziu, el accepta zâmbitor mandatul de şef al guvernului, direct din mâna lui Băsescu. Ponta, cel care acum ne promite „debăsificarea României”, a bătut palma cu Băsescu pentru un pact de coabitate contestat vehement de colegii din USL – Antonescu şi Voiculescu. Apoi tot Ponta şi Băsescu şi-au împărţit numirile la şefia procurorilor, ei convenind ca Kovesi să devină şefă la DNA, în timp ce Tiberiu Niţu – omul lui Ponta – era pus şef la Parchetul General (care ulterior l-a scăpat pe Ponta de acuzaţia de plagiat).
O altă persoană atacată adesea de Victor Ponta este Elena Udrea. Cu toate acestea, ea apare pe lista invitaţilor la botezul fiicei lui Victor şi Daciana Ponta. Elena Udrea a participat la acest eveniment, alături de soţul ei din acea perioadă – afaceristul Dorin Cocoş, patronul restaurantului Golden Blitz, la care mergea într-o vreme Traian Băsescu. De altfel, membri ai familiei lui Ponta sunt asociaţi în afaceri cu oameni din Grupul Golden Blitz, aşa cum arăta ziarul România Liberă în 2013.

Victor Ponta – Mândru că sunt chinez!

Ajuns premier, Ponta a făcut pe dracu-n patru să se pună bine cu UE şi cu SUA. A îndeplinit ordinele lui Barroso, a reluat negocierile cu FMI, s-a tras în poză cu Obama şi a consumat timp şi resurse pentru a intra în audienţă la vicepreşedintele SUA Joe Biden. Cu toate acestea, marea sa iubire era alta. În 2005, Ponta declara: „Eu nu iubesc SUA. Prefer China!” În 2014, el a intrat în detalii, făcând, potrivit agenţiei de stat chineze, o declaraţie cel puţin bizară: „Admir Partidul Comunist Chinez pentru felul în care şi-a condus poporul pe calea socialistă”. De altfel, Ponta a fost măgulit de primirea pe care i-au făcut-o chinezii, cu coloane de „oameni ai muncii” agitând steaguri române şi chineze şi cu pionieri care il-au oferit lui şi Dacianei buchete de flori, la fel cum le ofereau, pe vremuri, lui Nicolae şi Elena Ceauşescu. Ponta pare să fie într-adevăr un admirator al modului de lucru al comuniştilor: Când era şef la Tineret, îşi punea subalternii să poarte tricouri roşii cu Che Guevarra, iar acum, când are puterea, şi-a decapitat partidul de toţi liderii marcanţi, numind în guvern tineri fără experienţă şi persoane care îi dau raportul numai lui. Despre apucăturile de dictator comunist ale lui Ponta a vorbit cel mai bine Mircea Geoană, care, în urmă cu câţiva ani, declara: „Ponta este o persoană care are, la o vârstă atât de fragedă, o lipsă cumplită de caracter şi apucături tiranice.” Ponta iubeşte China, dar se pare că această iubire nu e împărtăşită de comuniştii chinezi. În 2013, Victoraş a pus România la picioarele premierului Chinez – l-a primit pe acesta cu onoruri extraordinare, i-a pus covorul roşu şi a dat jos de pe peretele Parlamentului steagul UE, pe care l-a înlocuit cu cel al Chinei. După această vizită, Ponta a promis marea cu sarea – carteir chinezesc la Craiova, tren de mare viteză pe relaţia Bucureşti-Chişinău construit de chinezi, preluarea centralei nucleare şi salvarea combinatelor Oltchim şi Mechel de către mari companii chineze etc. La un an de la aceste minciunele, nimic din cele promise de Ponta nu s-a întâmplat. Ponta ne-a făcut preş în faţa chinezilor, iar aceştia nu au investit măcar un dolar în ţara noastră.
În septembrie 2014, Rodica Ciobanu, reputata editorialistă a ziarului Gândul, a prezentat un alt motiv pentru care Ponta iubeşte China: „Amorezat şi nedivorţat, aici a evadat câţiva ani la rând, cu Daciana, în minivacanţe deghizate în vizite parlamentare”. Între 2004 şi 2007, Victor Ponta şi Daciana Sârbu au condus mai multe delegaţii parlamentare române în China, asta deşi nici unul dintre ei nu făcea parte din grupul de prietenie cu RP Chineză. Aceste excursii plătite din bani publici au produs un singur lucru concret – relaţia dintre cei doi. În 2007, după ce şi-a părăsit soţia gravidă în 6 luni, Victor Ponta s-a căsătorit cu Daciana Sârbu, la ambasada României din China.

Omul serviciilor

Recent, Traian Băsescu l-a acuzat pe Victor Ponta că ar fi ofiţer sub acoperire al SIE. În stilul caracteristic, Ponta nu a negat direct, ci a dat-o în diverse. Dar despre acest lucru ştiu mai multe apropiaţii lui Ponta, care de-a lungul timpului au făcut mai multe declaraţii al căror înţeles îl pricepem abia acum. Dăm cuvântul lui Mircea Geoană, Gabriel Oprea şi Radu Tudor. Geaoană: „Victor Ponta este o marionetă”. Gabriel Oprea (discurs în Parlament, la demisia din PSD): „Am plecat din PSD pentru că nu am vrut să aduc crima organizată în Guvern, şi acest lucru e ştiut bine de Victor Ponta!” Radu Tudor (invitat permanent Antena 3, analist politic şi militar cu legături în zona serviciilor secrete): „Gaşca de securişti din jurul lui Victor Ponta face orice să-l împiedice pe Crin Antonescu să ajungă preşedinte al României, pentru că acesta nu este un om al Sistemului, pentru că nu este un om controlabil. Asta este Noua Securitate din jurul lui Victor Ponta.”

Campanie murdară şi folosirea Bisericii

Anagajarea, de către Victor Ponta, a unui consultant electoral american, a adus în România stilul de campanie politică din SUA: Candidatul la preşedinţie face pe scumpul, în timp ce anturajul lui aruncă cu lături în contracandidaţi. Rând pe rând, Daciana Ponta şi mai ales Gabriela Firea au atacat activitatea şi viaţa personală a lui Klaus Iohannis. Fără nicio dovadă, acesta a fost acuzat în stil „România Mare”, că a fost implicat în adopţii ilegale şi că a vândut copii români pentru traficanţii de organe.
Deşi Victor Ponta este cel care şi-a părăsit soţia şi copilul nenăscut, pentru a se căsători cu o femeie cu mai mulţi bani şi cu relaţii (Daciana Sârbu), echipa sa de campanie l-a acuzat pe Iohannis că nu e bun familist, pentru că nu are copii.
Campania de minciuni mizerabile a continuat prin intermediul Poştei Române. Mii de pensionari au primit, împreună cu talonul de pensie, un pliant pe care scria că Iohannis le va tăia pesiile, dacă va ajunge preşedinte. Cu câteva zile înainte de primul tur, oamenii lui Ponta au distribuit în Bucureşti fotografii cu părintele Arsenie Boca, care aveau pe spate însemnele BOR, menţiunea „sfinţit” şi îndemnul „Votaţi Victor Ponta!” Reprezentanţii Bisericii au declarat că este vorba de falsuri, că părintele Boca nu este (deocamdată) considerat sfânt şi că fotografiile nu se sfinţesc. Cât despre sfinţenia lui Victor Ponta – care nu a fost văzut prin biserici până să ajungă prim ministru, să îl lăsăm să spună mai multe pe Gabriel Oprea, vicepremier şi cel care i-a botezat băiatul din prima căsătorie a lui Ponta: „I-am dus copilul la biserică, cu toate că Victor Ponta nu are niciun dumnezeu…”

{youtube}tW9711nOz5o{/youtube}

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top