La şedinţă au participat reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Patronatului şi Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, membri ai Guvernului.
Au fost discutate proiectele legilor privind politica bugetar-fiscală, Bugetul de Stat, Bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală, pe anul 2012.
Proiectele menţionate au fost prezentate de Veaceslav NEGRUŢA, ministru al Finanţelor, Valentina BULIGA, ministru al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi Andrei USATÎI, ministru al Sănătăţii.
În urma discuţiilor purtate, la propunerea viceprim-ministrului Mihai MOLDOVANU, prin consensul partenerilor sociali, s-a hotărât avizarea proiectelor de legi privind politica bugetar-fiscală şi a Bugetului de Stat, pe anul 2012, cu anexarea propunerilor sindicatelor şi patronatelor, în vederea examinării ulterioare în Guvern şi Parlament.
Confederaţia Naţională a Sindicatelor şi Confederaţia Naţională a Patronatului nu au susţinut proiectul Legii bugetului a…
La şedinţă au participat reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Patronatului şi Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, membri ai Guvernului.
Au fost discutate proiectele legilor privind politica bugetar-fiscală, Bugetul de Stat, Bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală, pe anul 2012.
Proiectele menţionate au fost prezentate de Veaceslav NEGRUŢA, ministru al Finanţelor, Valentina BULIGA, ministru al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei şi Andrei USATÎI, ministru al Sănătăţii.
În urma discuţiilor purtate, la propunerea viceprim-ministrului Mihai MOLDOVANU, prin consensul partenerilor sociali, s-a hotărât avizarea proiectelor de legi privind politica bugetar-fiscală şi a Bugetului de Stat, pe anul 2012, cu anexarea propunerilor sindicatelor şi patronatelor, în vederea examinării ulterioare în Guvern şi Parlament.
Confederaţia Naţională a Sindicatelor şi Confederaţia Naţională a Patronatului nu au susţinut proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2012, motivînd că propunerile pe care le-au înaintat la acest proiect nu au fost luate în consideraţie.
Viceprim-ministrul Mihai MOLDOVANU a chemat părţile la consens şi discuţii pentru a veni cu propuneri concrete, fondate pe realităţile situaţiei economice a ţării.
Mihai MOLDOVANU a menţionat că prin negocieri şi discuţii constructive se poate ajunge la un numitor comun pentru a spori protecţia socială a populaţiei.
Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2012 a fost avizată pozitiv de către Comisie prin vot unanim.
