Actualitate

Vernisajul expoziției colective „Vulturu 25”, la Muzeul de Artă din Tulcea

Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Lavinia Vizauer, a participat joi, 4 decembrie 2025, la Muzeul de Artă din orașul Tulcea, la vernisajul expoziției colective „Vulturu 25”, organizată de Complexul Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord Dobrogean din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala București și Filiala Tulcea.

            Evenimentul marchează rezultatele celei de-a V-a ediții a Taberei de Creație Artistică „Maliuc”, desfășurată în anul 2025, și reunește lucrările realizate de nouă artiști participanți: Elida Veronica Buftei (Butuc), Grigore Carată, Elena Gabriela Drăghici, Ion Drăghici, Mihai Moldovanu, Gheorghe Mosorescu, Veronica Oancea, Traian Oancea și Victoria Țăroi Galbenu.

„Conform expresiei „toamna se numără bobocii“, la ICEM, toamna se numără rezultate muncii de peste an. Nu este prima expoziție din ultimele luni: pe 14 noiembrie, la Muzeul de Istorie am avut două expoziții în același timp, iar aici, la Muzeul de Artă, este cea de a doua expoziție la care particip în ultima perioadă. Este foarte multă muncă în spatele fiecărei astfel de expoziții, este pe de o parte munca artiștilor dar este și munca dumneavoastră, a celor care pregătiți aceste manifestări minunate. Noi, Consiliul Județean, vă vom susține întotdeauna în această muncă și vă dorim mult succes în continuare!“, a declarat vicepreședintele Lavinia Vizauer.

Expoziția „Vulturu 25” reflectă cinci ani de activitate artistică în cadrul Taberei „Maliuc”, un proiect cultural desfășurat în Delta Dunării și devenit un reper național al dialogului dintre artă și natură.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top