UNTOLD nu este doar un festival, este un univers. Unul în care energia, magia și libertatea se exprimă și prin modă. Designerii pot colora această lume prin creații vestimentare, colecții capsulă, design de obiect, încălțăminte, bijuterii, make-up, accesorii. Organizatorii UNTOLD caută designeri, creatori de stil și artiști îndrăzneți care doresc să facă parte din zona de fashion a festivalului.
Cei care vor să intre în acest univers prin concepte creative pot aplica în perioada 2 – 15 iunie 2025, prin completarea unui formular de înscriere: https://forms.monday.com/forms/f0ea34b43ad8b43c4acc98b3a507b0fe?r=use1
Zona care găzduiește Designers’ Nest – este un hub de creativitate și expresie artistică. În fiecare an, aici se întâlnesc cei mai funky designeri, make-up artiști, hairstyliști și vendori din zona de fashion & beauty, pentru a crea o experiență completă pentru fanii festivalului UNTOLD.
Atmosfera este completată de artiști stradali, dansatori, acrobați, show-uri de lumini, artificii spectaculoase, decoruri tematice. Fanii festivalului devin, la rândul lor, parte din poveste – timp de patru zile și patru nopți, își aleg cele mai îndrăznețe ținute, coafuri și machiaje, conturând un stil personal autentic, în armonie cu spiritul UNTOLD.
Designers’ Nest este o inițiativă marca UNTOLD Universe, care susține și promovează talentul și autenticitatea designerilor din România, printr-un fashion-hub în interiorul festivalului. Aici, mii de fani vin să descopere concepte creative, să-și creeze ținute, să-și completeze look-ul de festival și să interacționeze direct cu artiștii care inspiră prin fiecare detaliu.
UNTOLD X va avea loc între 7 și 10 august, în Cluj-Napoca, și va aduce pe scenă unele dintre cele mai mari nume ale muzicii globale. Ediția din acest an marchează un moment important în istoria festivalului, consolidând poziția UNTOLD între cele mai mari și influente evenimente de muzică din lume.
Lineup-ul din acest an reunește unele dintre cele mai importante nume ale muzicii internaționale: Post Malone, Metro Boomin, Becky Hill, Martin Garrix, Armin van Buuren, Tiësto, Alan Walker, FISHER, Black Coffee, Anyma, Hugel, Alok, Adriatique, Dom Dolla, ARTBAT, dar și artiști români de top: INNA, Delia, Irina Rimes, VAMA.
