A fost emis Ordinul de începere a lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Extindere UAMS Agigea prin înființarea unui centru de îngrijire a persoanelor cu afecțiuni Alzheimer – rest de executat”, cu data efectivă de începere a lucrărilor – 6 mai 2025. Lucrările vor fi realizate de asocierea FOURMAR CONSTRUCT MANAGEMENT SRL și CIM RECYCLING MEDICAL EUROPE 94 SRL, iar dirigenția de șantier va fi asigurată de SC CONSULT PRIMO PARTENER SRL. Valoarea totală a investiției se ridică la 6.162.350,37 lei cu TVA.
Prin finalizarea acestui obiectiv, numărul de paturi din cadrul Unității de Asistență Medico-Socială Agigea va crește de la 61 la 124, ceea ce va îmbunătăți substanțial condițiile de trai pentru beneficiari, va facilita activitatea personalului medical și va contribui la crearea unui mediu sigur, adaptat nevoilor speciale ale pacienților.
“Ducem la bun sfârșit o investiție esențială pentru comunitate, menită să asigure condiții decente și sprijin adecvat pentru persoanele cu afecțiuni Alzheimer. În următoarele șase luni, lucrările vor fi monitorizate atent, astfel încât să fie respectate toate termenele și cerințele de calitate. La finalizarea proiectului, pacienții vor beneficia de un spațiu sigur și eficient, iar activitatea personalului medical va fi îmbunătățită considerabil.” – transmite președintele Consiliului Județean Constanța, Florin MITROI.
În cadrul lucrărilor rămase de executat, vor fi finalizate toate instalațiile necesare funcționării imobilului, inclusiv sistemele de detecție, semnalizare și avertizare în caz de incendiu. Pentru alertarea personalului, sunt prevăzute 8 sirene exterioare amplasate la punctele de acces, precum și 80 de sirene interioare, asigurând o acoperire eficientă în întreaga clădire. Totodată, se va interveni asupra finisajelor, atât la interior, cât și la exterior, urmând să fie montate elementele lipsă precum glafurile, accesoriile pentru colectarea apelor pluviale și tâmplăria interioară. Lucrările de termoizolație și placare vor fi completate, în special la etajul 2, astfel încât extinderea clădirii să fie finalizată în condiții optime.
